Geniile IT de la Colegiul ”Codreanu” sunt la mare căutare!
de Răzvan CĂLIN
Facultatea de Informatică din Iași vrea să-și asigure ”serviciile” elevilor pasionați de IT de la liceul bârlădean.
Nu mai este o noutate faptul că în ultimii șapte – opt ani, catedra de matematică – informatică de la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad a ”produs” serii întregi de elevi pasionați de domeniul IT și cu reale calități către munca de cercetare pe acest palier științific. Succesele răsunătoare ale elevilor de la ”Codreanu” la diferite concursuri de profil naționale și internaționale au atras imediat atenția ”greilor” care activează în acest domeniu. Așa se face că inclusiv Facultatea de Informatică din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași și-a îndreptat atenția către pepiniera de viitori specialiști de la Bârlad.
Chiar luni, 1 februarie, în aula colegiului, se va derula o întâlnire între ”codreniștii” din anii terminali de la profilul ”Mate – Info” și conferențiar doctor Adrian Iftene, decanul Facultății de Informatică din Iași.
”Cei de la Iași au observat și au urmărit cu atenție reușitele elevilor noștri la diferitele olimpiade și concursuri naționale și internaționale. Prin urmare, își doresc foarte mult să atragă pe cât mai mulți dintre elevii noștri la această facultate de prestigiu. Trebuie să ne gândim și la faptul că pe viitor cererea de specialiști în IT este extrem de mare. Foarte multe companii și instituții au în permanență nevoie de oameni cât mai bine pregătiți. Iar aprofundarea studiilor într-o instituție universitară de talia celei de la Iași este un plus pentru o viitoare carieră de succes”, ne-a declarat Vlad Giurcanu, profesor de informatică la Colegiul ”Codreanu”, recunoscut pentru abilitatea de a depista și instrui elevii cu reale aptitudini în materie de IT.
Trebuie spus că decanul Facultății de Informatică Iași – conf. dr. Adrian Iftene – este bârlădean get – beget. Născut și crescut într-o familie de respectate cadre didactice, el și-a aprofundat studiile în domeniul informaticii la Iași, pentru ca într-un final experiența și expertiza sa să fie recompensate cu desemnarea ca decan al Facultății de Informatică.