HC Vaslui a pierdut, în deplasarea de la Timișoara
Luni, echipa de handbal masculin HC Vaslui a pierdut, în deplasare la Timișoara, scor 28 -35 (12 -17). Tradiția negativă a vasluienilor continuă – ei nu au reușit să obțină a doua victorie consecutivă, după ce au învins Steaua etapa trecută.
Eșecul atârnă mult în ce privește obiectivul ajungerii în play-off, care pare din ce în ce mai nerealist, în timp ce handbaliștii timișoreni și-au asigurat în mare măsură prezența în play-off-ul Ligii Naționale după cel de-al treilea succes consecutiv în 2016.
Handbaliștii antrenați de Sandu Iacob au început bine meciul. Mihai Bujor marca pentru 7-3 în minutul nouă în inferioritate numerică și tot el refăcea această diferență două minute mai târziu, 8-4. Nu au lipsit criticile vehemente la adresa celor doi arbitri, iar tehnicianul muntenegrean Pero Miloșevici a văzut, în actul inaugural, cartonașul galben. Acesta a fost într-un dialog constant cu observatorul întâlnirii și cu cei doi oficiali cu fluier.
Avantajul s-a păstrat pe tabelă până în minutul 19, după care timp de 9 minute golurile au întârziat să apară pentru vasluieni. Timișorenii în schimb au marcat de mai multe ori și au egalat prin Fenici, scor 11 – 11, în minutul 22. Până la pauză au și contabilizat un avantaj considerabil de cinci goluri, scor 17 – 12. Începutul reprizei secunde a venit cu alte două goluri ale timișorenilor, care au mărit diferență, prin Chikovani, la șase și apoi șapte, scor 21 – 14 în minutul 36. Între reușitele sale timișoreanul Păius a suferit o eliminare directă după ce l-a lovit pe Mihai Bujor în coșul pieptului, iar jucătorul s-a resimțit puternic. Încercând să recupereze, vasluienii au fost prinși cu Hagiu în postură de portar și Leonard Ștefan a mărit ecartul. Diferența de opt goluri a fost și cea mai mare înregistrată. Timișorenii au continuat să fie la cârmă partidei până la sfârșit când după 60 de minute, tabela arăta 35 – 28.
Principalii marcatori ai HC Vaslui din meciul cu Politehnica Timișoara au fost M.Bujor și Hagiu, cu 5 reușite. Au mai marcat de la vasluieni Mihai Sandu, Moldovanu, G.Bujor (4), Soare, Barac (2), Polocoser și Hrimiuc (1).
Pentru timișoreni Timofte a fost din nou omul de gol, cu nouă reușite. Acesta a fost urmat de gruzinul Irakli Chikovani (7 goluri), Halcă (4), Lasica (3), Santeiu, Ștefan, Grigoraș (2) și Inisconi (1).
Succesul timișorenilor nu ar fi fost posibil și fără intervențiile salvatoare din repriza secundă ale portarului Daskaloski, cu peste 10 intervenții, dintre care două aruncări de la șapte metri. (G.P)