Ministrul Justiției a vizitat Penitenciarul Vaslui, dorind să îmbunătățească condițiile din pușcărie
Ministrul Justiției, Raluca Prună, susține că îmbunătățirea condițiilor de detenție este o prioritate pentru actuala guvernare astfel încât orice persoană care execută o pedeapsă să o facă „într-un mod demn”, o soluție a depopulării închisorilor fiind „consolidarea probațiunii în România”.
Deținuții aflați în Penitenciarul Vaslui și nu numai ar putea să-și ispășească pedepsele în condiții mult mai bune. Cel puțin asta își dorește ministrul Justiției, Raluca Prună, care s-a aflat, ieri, timp de câteva ore, într-o vizită de lucru la noi în județ, principalul obiectiv vizat fiind pușcăria din Vaslui. Totuși, pentru a crește nivelul de trai din penitenciare, demnitarul din fruntea Justiției crede că trebuie întocmit un plan de măsuri concrete cu privire la creșterea gradului de confort din penitenciare, mai ales că actualul Executiv a elaborat un memorandum prin care s-a solicitat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) amânarea luării unei decizii pilot cu privire la sancționarea României. „Avem multe hotărâri ale CEDO care condamnă România pentru condițiile precare de detenție din penitenciare. De aceea, este o prioritate nu numai pentru mine, ci și pentru Guvern, îmbunătățirea condițiilor de detenție. Acum trei săptămâni, a trecut prin Guvern un memorandum prin care am cerut la CEDO să amâne luarea unei decizii pilot. Însă, pentru acest lucru, trebuie să venim cu un plan de măsuri concrete cu privire la ceea ce vrem”, a declarat Raluca Prună.
Una dintre problemele din penitenciare și reclamată des la CEDO de către deținuți este cea a aglomerației din camerele de detenție, motiv pentru care ministrul Justiției crede că ar trebui îmbunătățit serviciul de probațiuni de pe lângă instanțe. „Nu putem construi penitenciare de pe o zi pe alta și, de aceea, cred că dacă vom consolida biroul de probațiuni și probațiunea în România atunci vom rezolva și problema suprapopulării din penitenciare. Nu în cele din urmă, vom rezolva situația persoanelor aflate în condamnare care merită, ca orice cetățean, să-și execute pedeapsa într-un mod demn, finalitatea fiind să ne întoarcem în societate, nu să fim pierduți pentru societate”, a conchis Raluca Prună.
Pe lângă penitenciar, ministrul Justiției a vizitat și Tribunalul Vaslui, precum și biroul de probațiuni. (Ionuț PREDA)
… dar cei oameni care se poarta civilizat , si nu incalca legea de ce nu sunt respectati sa traiasca demn asa cum prevad drepturile omului ??? cel ordinar , care fura ucide , delapideaza statul , violeaza si face fel de fel de marsavii , intra in conflict cu legea , cu demnitatea umana , aluia trebuie sa ii facem conditii de lux , hotel 5 stele in puscarie sa isi ispaseasca pedeapsa demn ?? foarte frumos , avem ministri in fruntea tarii indivizi care gandesc cu curul ca oricum creierul le este atrofiat , rusine sa va fie taraturilor daca asta este prioritatea voastra de a imbunatati conditiile in puscarii , pe banii publici !!! RUSINE CA NU VA GANDITI LA DEMNITATEA OMULUI CARE RESPECTA LEGEA !!!