Administratie

Prefectura Vaslui organizează referendum pentru demiterea primarului de Pungești, cu două luni înainte de alegeri

Prefectura Vaslui va organiza, cu două luni înainte de alegeri, referendum pentru demiterea primarului de Pungești, Mircea Vlasă, acuzat de localnici că a concesionat companiei Chevron o suprafață de teren pentru desfășurarea activităților de explorare și exploatare a gazelor de șist în comună.

Locuitorii cu drept de vot din comuna vasluiană Pungești vor merge la urne în a doua jumătate a lunii martie pentru a decide, în baza unui referendum solicitat chiar de către o parte din populația comunei, dacă îl vor mai menține în funcție pe actualul primar PSD Mircea Vlasă. Decizia organizării referendumului cu două luni înainte de alegerile locale la termen aparține Prefecturii Vaslui, în baza unei hotărâri definitive a instanței de judecată.

Așa după cum ne-a obligat Curtea de Apel Brașov, am dat ordin de constituire a comisiei privind organizarea referendumului de demitere a primarului comunei Pungești. Acum așteptăm publicarea în Monitorul Oficial a instrucțiunilor cu procedurile ce trebuie urmate. Cel mai probabil, referendumul se va organiza pe 20 martie”, a declarat, ieri, prefectul județului Vaslui, Andrei Puică.

Curtea de Apel Brașov a decis, în decembrie 2015, ca referendumul din comuna Pungești cu privire la demiterea primarului Mircea Vlasă să fie organizat, așa după cum au solicitat cei peste 1.000 de oameni care au semnat documentul de inițiere a procedurii. Inițial, în urmă cu aproape un an, Tribunalul Brașov a respins plângerile făcute de către mai multe asociații neguvernamentale împotriva deciziei prefectului de Vaslui din 2014, Radu Renga, care nu a admis cererea formulată de o parte din localnicii din Pungești cu privire la organizarea referendumului. Reprezentanții asociațiilor au făcut recurs și, după nouă luni de procese, au avut câștig de cauză.

Prefectura Vaslui a respins, în februarie 2014, cererea celor 1.004 locuitori din Pungești care, în noiembrie 2013, au solicitat în scris organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Mircea Vlasă pe motiv că nu le mai reprezintă interesele, după ce a concesionat un teren firmei Chevron pentru explorarea gazelor de șist. În răspunsul transmis, după trei luni de analiză, către Primăria Pungești în atenția semnatarilor cererii, Prefectura Vaslui susținea că este întrunit procentul de minim 25 la sută din cei cu drept de vot din fiecare sat al comunei, chiar dacă 49 din cele 1.004 semnături sunt invalide. În schimb, reprezentanții Prefecturii au apreciat ca netemeinice motivele invocate în cererea de organizare a referendumului, așa cum sunt cerute de Legea 215/2001 privind administrația publică locală.

În urma analizării cererii sub aspectul motivelor invocate de inițiatorii organizării referendumului, apreciem că acestea nu pot fi reținute sub aspectul nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivității locale sau al neexercitării de către acesta a atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Astfel, se afirmă că primarul comunei Pungești nu a consultat cetățenii în legătură cu exploatarea gazelor de șist. Acest aspect nu poate fi reținut, în condițiile în care primarul comunei Pungești a inițiat un proiect de hotărâre privind interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice pe teritoriul comunei Pungești, care a fost aprobat de Consiliul Local (CL) Pungești pe 27 februarie 2013 (n.r.- hotărâre revocată ulterior tot de CL Pungești, la solicitarea Prefecturii, din cauza nerespectării condițiilor legale). Totodată, în legătură cu afirmația că domnul primar Mircea Vlasă are «o conduită nedemn de un primar în funcție», amintim, pe de o parte, că aspectele susținute în cerere nu se regăsesc între cererile prevăzute de lege, iar pe de altă parte că acestea trebuie adresate și probate în fața organelor abilitate de lege să efectueze cercetările necesare stabilirii situației de fapt”, se arăta în motivarea Prefecturii Vaslui.

Cele 1.004 persoane care au solicitat organizarea unui referendum privind demiterea primarului în funcție, Mircea Vlasă, susțineau în cererea lor că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde urma să înceapă explorarea gazelor de șist. În solicitarea depusă la Prefectura Vaslui, cei care doreau organizarea referendumului menționau, printre altele, că edilul nu le mai reprezintă interesele, în condițiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de șist în comună. Mai mult decât atât, semnatarii cererii subliniau că primarul Mircea Vlasă a concesionat către firma Chevron suprafața de 1,92 hectare, teren pe care l-ar fi obținut ilegal și pe care compania petrolieră urma să-și amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button