Invatamant

Doi elevi ai Colegiului „Codreanu”, calificați la câte două olimpiade naționale

Performanțele olimpice ale elevilor codreniști nu mai sunt o noutate. Anul acesta, Cătălin Stoian, elev în clasa a IX-a B și Teodora Popa, din clasa a XI-a E, s-au calificat la două olimpiade naționale. Cătălin Stoian s-a calificat la olimpiada de fizică și la olimpiada de informatică, iar Teodora Popa la olimpiada de limba și literatura română și la cea de franceză. Anul acesta, olimpiadele la care s-au calificat cei doi elevi desfășurându-se în același timp, olimpicii au fost nevoiți să aleagă o singură disciplină la care să participe.

stoian catalin001Lucrez cu Cătălin Stoian din clasa a VI-a și rezultatele le fizică au fost din ce în ce mai bune. Anul trecut, Cătălin, elev la profilul matematică – informatică a participat la două olimpiade naționale (informatică și fizică), ele desfășurându-se la date diferite. La olimpiada națională de fizică a obținut locul II, medalii de argint, calificându-se printre primii 20 de olimpici din țară, obținând la nivel de județ cel mai mare punctaj dintre toți participanții vasluieni”, ne-a declarat Cătălin Angheluță, profesor de fizică.

La fel de mult s-a pregătit și la informatică, alături de profesorul Ion Grădinaru, dar decizia de a merge la fizică i-a aparținut olimpicului.

Rezultatul de anul trecut, locul II la Olimpiada Națională de Fizică, m-a determinat să merg în continuare cu fizica. Este un obiect care îmi place, la fel ca și profesorul cu care lucrez foarte mult. Nu știu, deocamdată, ce facultate voi urma, dar acum aprofundez fizica. Sper ca, la Timișoara (între 15-20 aprilie), când va avea loc olimpiada națională de fizică, să reușesc să obțin un premiu și să urc pe podium”, ne-a declarat Cătălin Stoian.

teodora popaȘi Teodora Popa, elevă în clasa a XI-a, profilul filologie, a fost nevoită să aleagă o singură disciplină din cele două pentru care s-a calificat la faza națională. Dintre română și franceză, a ales ultima disciplină.

Am participat și la olimpiada de limba și literatura română, pentru care m-am pregătit cu doamna profesoară Mihaela Cârjonțu, dar și la cea de franceză, având-o ca îndrumător pe prof. Corina Macovei. A fost greu să renunț la o olimpiadă, dar am ales franceza bazându-mă pe rezultatele obținute în anii anteriori la acest obiect. În clasa a IX-a m-am calificat pentru faza națională a olimpiadei de franceză, de unde nu m-am întors cu niciun premiu, dar anul trecut am obținut mențiune la Olimpiada națională de franceză. Acesta a fost motivul principal pentru care am ales franceza iar al doilea e pentru că vreau să urmez o facultate de limbi străine”, ne-a declarat Teodora Popa. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button