Retailerul german Kaufland pariază pe regiunea Moldovei pentru cel de-al treilea depozit
Lanțul de hipermarketuri Kaufland, liderul pieței locale de profil, va construi un al treilea depozit logistic în România, în regiunea Moldovei, acesta urmând să deservească magazinele din estul țării și pe cele din Republica Moldova, țară unde compania va intra începând cu 2018.
În regiunea Moldovei nemții au circa un sfert din cele peste 100 de magazine, iar în Republica Moldova vor să deschidă șase unități în Chișinău, capitala țării.
„În contextul expansiunii companiei și în Republica Moldova, ne dorim construirea unui al treilea depozit logistic în zona Moldovei“, spun reprezentanții Kaufland, care nu oferă însă detalii cu privire la acesta. Ei nu comunicăă nici suprafața și nici investiția necesară. Potrivit datelor ZF, investiția într-un depozit similar celor două pe care compania le deține deja în România depășește 20 de milioane de euro.
Kaufland mai are două depozite – la Ploiești și Turda – pe care le deține în proprietate. Germanii sunt liderul pieței de retail alimentar și după suprafața logistică deținută, cu un total de 19 hectare, fiind urmați de rețeaua soră Lidl, cu 12 hectare în trei depozite. Și această rețea construiește însă un nou depozit de 4,5 hectare în vestul țării, o investiție de 20 de milioane de euro.
Jucătorii din comerțul modern au în plan investiții de câteva zeci de milioane de euro în următoarea perioadă pentru a-și extinde capacitatea logistică cu circa un sfert față de cele peste 70 de hectare de depozite deja existente.
Sursa: mediafax.ro