Situație fără ieșire – Persoanele cu handicap, lăsate pradă flăcărilor!
de Răzvan CĂLIN
Un control al celor de la ISU Vaslui a evidențiat că în cazul unui incendiu cele 15 persoane cu handicap care sunt instituționalizate în Complexul de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad nu vor putea fi salvate pentru că nu există căi de evacuare special concepute pentru asemenea situații.
În urma unui control de fond, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui a descoperit o situație extrem de delicată ce ar putea duce oricând la apariția unui scenariu morbid de genul tragediei din clubul bucureștean ”Colectiv”. Situația de risc pe care au întrezărit-o inspectorii ISU Vaslui vizează Complexul de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad. Unitatea este situată pe Bulevardul Epureanu din localitate și adăpostește câteva centre ce oferă servicii de sprijin și ajutorare copiilor și persoanelor aflate în dificultate. Printre beneficiarii complexului se numără și 15 copii și persoane adulte cu handicap neurofizic, care, practic, sunt rezidenți permanenți ai centrului cu pricina.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, echipele de control ale ISU Vaslui au descins și la acest complex din Bârlad. Facem precizarea că ISU Vaslui a derulat o acțiune amplă care a vizat toate unitățile aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Principalul obiectiv urmărit a fost verificare modului în care unitățile vizate respectă normele în vigoare de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.
Deși nici cei de la ISU Vaslui și cu atât mai puțin DGASPC Vaslui, s-au cam ferit în a vorbi pe marginea acestui subiect, totuși am reușit să aflăm că inspecția de la unitatea din Bârlad nu s-a încheiat cu bine. Cel puțin nu pentru conducerea DGASPC Vaslui care a cam fost trasă de urechi de isnpectorii ISU din cauza neregulilor grave constatate. Iar cea mai delicată problemă a fost legată tocmai de centrul pentru persoanele cu dizabilități ce funcționează în cadrul Complexului de Servicii Comunitare. Concret, inspectorii ISU au constatat că în cazul unui incendiu, spre exemplu, toate cele 15 persoane cu dizabilități au toate șansele să ardă de vii. Centrul funcționează la etajul I al clădirii și, din păcate, nu dispune de căi de evacuare speciale pentru persoanele cu dizabilități, care se deplasează mult mai greu decât un om normal, mulți dintre ei având nevoie de ajutor. Or, în eventualitatea unui incendiu, până ce s-ar reuși evacuarea lor întreaga clădire ar fi mistuită de flăcări, cu tot cu locatarii acesteia.
Nimeni nu vrea să supere pe nimeni, dar problema există!
Este un scenariu șocant în privința căruia putem doar spera să nu se materializeze vreodată. Cum era și de așteptat, inspectorii ISU Vaslui au sancționat DGASPC Vaslui, avertizând conducerea instituției să ia cât mai rapid măsuri de remediere a situației. Contactați de redactorii Est News, atât cei de la ISU Vaslui, cât și conducerea DGASPC, au adoptat o atitudine dubios de rezervată față de acest subiect. Pe de o parte, cei de la ISU Vaslui s-au ferit a spune concret în ce anume au constat sancțiunile aplicate în acest caz, prevalându-se de faptul că, vezi Doamne, trebuie să respecte principiul confindențialității.
”Într-adevăr, a fost efectuat un control de fond în rândul unităților subordonate DGASPC Vaslui și s-au constatat o serie de nereguli pe linia prevenirii și gestionării situațiilor de urgență. Toate aceste au fost consemnate în procesul verbal de control, însă mai multe informații vă pot oferi doar dumnealor (DGASPC Vaslui, n.r.)!”, ne-a declarat sublocotenentul Ionuț Roșu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Bineînțeles că, la rândul lor, cei de la DGASPC Vaslui nu s-au îngrămădit să ofere jurnaliștilor prea multe informații, într-o tentativă oarecum de minimalizare a gravității acestei situații. După ce purtătorul de cuvânt al instituției – Irina Câmpeanu – ne-a pasat elegant directorului executiv Ionel Ștefănică Armeanu: ”Știți ceva dumneavoastră, dar nu prea știți bine. Persoanele din centrul de la Bârlad nu sunt nedeplasabile, ci se deplasează mai greu din cauza handicapurilor pe care le au. Oricum, până în vară vor fi finalizate lucrările de reparații de la Centrul ”Elena Farago” din Bârlad și atunci vom muta acolo toți rezidenții din complexul de pe Bulevardul Epureanu. Vor fi cazați la parterul clădirii, având astfel posibilitatea de a fi evacuați cu tot cu cărucioare în caz de ceva. Și atunci, problema va fi rezolvată pentru totdeauna”.
Fără aviz ISU până la remedierea problemei!
Problema este că până ce nu vor fi îndeplinite condițiile prevăzute de legislația în vigoare, clădirea de pe Bulevardul Epureanu nu va primi avizul celor de la ISU. Una dintre soluțiile sugerate de cei de la ISU, ar fi construirea unei scări exterioare speciale, care să asigure evacuarea rapidă a persoanelor cu handicap. Din păcate, conducerea DGASPC Vaslui refuză să facă acest lucru pe motiv că bugetul instituției nu poate suporta o investiție atât de mare, căci costurile construirii unei scări exterioare au fost estimate la aproximativ 10 miliarde de lei vechi!
”Este extrem de costisitor să construim așa ceva, mai ales că vorbim de o clădire de patrimoniu pentru care avem nevoie de dispense și autorizații speciale. Este o propunere prea costisitoare pe care nu o pot accepta. Mai degrabă renunț la clădire, decât să cheltui atâția bani pe o scară exterioară. Dar odată cu mutarea beneficiarilor la Centrul ”Elena Farago”, problema va dispărea”, a mai spus Armeanu.
Până atunci, nu ne rămâne decât să sperăm că nu se va ivi nici o ”situație de urgență” care să pună în pericol viețile celor care beneficiază de serviciile complexului de pe Bulevardul Epureanu.