Home » Administratie » Primăria Vaslui începe reabilitarea infrastructurii în mai multe zone importante ale orașului

Primăria Vaslui începe reabilitarea infrastructurii în mai multe zone importante ale orașului

Primăria Vaslui a declanșat procedurile pentru reabilitarea infrastructurii în mai multe zone importante ale orașului, cum ar fi Dimitrie Cantemir – Delea Superior și suburbia Brodoc, în condițiile în care în cele două cartiere au fost finalizate lucrările de introducere a rețelelor de apă, canalizare, gaz și electricitate. Valoarea investițiilor ajunge la câteva milioane de lei, bani prevăzuți atât în bugetul local din acest an cât și în cel de anul viitor.

Vești bune pentru miile de locuitori din două zone importante ale municipiului Vaslui care s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani din punct de vedere imobiliar. Autoritățile locale au anunțat demararea procedurilor legale pentru atribuirea lucrărilor către firmele de construcții care să realizeze infrastructura rutieră pe kilometri întregi de străzi. Este vorba de cartierul Delea Superior – Dimitrie Cantemir și toate străzile cu denumirea unor veterani de război și suburbia Brodoc, de la Cantonul Silvic până la intersecția cu suburbia Rediu.

Am analizat și introdus pe secțiunea de dezvoltare o activitate care se va desfășura și pe parcursul anului viitor, respectiv modernizarea unor străzi din cele două zone, în care infrastructura de sub pământ este definitivată în procent de peste 90%. Pe măsură ce finalizăm rețelele de apă și canalizare este firesc ca apoi să trecem la asfaltarea străzilor, la realizarea trotuarelor, introducerea iluminatului public. Suntem în urmă cu modernizarea unor străzi, dar nu putem face înainte de introducerea conductelor sub pământ”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție în cele două cartiere se va face pe pachete de străzi. Edilul orașului consideră normală această modalitate întrucât valoarea investițiilor este una mult mai mică . ”Dacă am face pe jumătate de oraș, ar ieși un cost mult mai mare pe care nu l-am putea introduce în buget. Numai pentru cartierul Delea Superior – Dimitrie Cantemir avem o valoare a lucrărilor de 18 milioane de lei. Cu acești bani, se va realiza, pe o lungime de 5,2 km, infrastructura stradală, canalizarea pluvială, iluminatul public și amenajarea trotuarelor. Anul acesta se va face proiectarea, iar de anul viitor vom trece la execuție”, susține edilul Pavăl.

Activitate de modernizare a unor cartiere din municipiul Vaslui va continua și anul viitor. În programul primăriei, sunt cuprinse cartierele Moara Grecilor (străzile Ioan Adam, Vasile Milea, Vasile Cataramă), Gura Bustei și Rediu, acolo unde în prezent se realizează lucrări de introducere a rețelelor de apă și canalizare pe proiectul de 70 de milioane de lei ce se implementează la nivelul orașului reședință. De asemenea, municipalitate va continua realizarea infrastructurii și pe strada Călugăreni, de la ieșirea din oraș spre Cișmeaua Moldovencei, cu rețele de gaz, apă și canalizare. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: