Social

S-a spânzurat la 77 de ani!

de Răzvan CĂLIN

Ion Mitu, din Perieni, și-a pus capăt zilelor spânzurându-se într-o magazie din curtea sa.

Ion Mitu, un bătrân în vârstă de 77 de ani din comuna Perieni, a hotărât brusc să-și încheie socotelile cu lumea asta și fără să stea prea mult pe gânduri și-a pus ștreangul de gât. Nenorocirea s-a petrecut în seara zilei de marți, 22 martie. În jurul orei 20, unul dintre vecinii bătrânului, a venit la om acasă, într-o scurtă vizită. Întrucât bătrânul nu mai avea pe nimeni și locuia singur de câțiva ani buni, vecinii săi erau cei care îl mai vizitau când și când pentru a vedea cum o mai duce. La fel s-a întâmplat și marți seara, când unul dintre vecini a intrat în casa acestuia și văzând că nu e nimeni a început să-l caute prin gospodărie.

”Bătrânul a fost descoperit de consăteanul său într-o dependință din curte. Omul s-a spânzurat cu o funie. Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care bătrânul a recurs la acest gest extrem. La o primă examinare a trupului neînsuflețit nu s-au constatat leziuni care să inducă ideea că omul ar fi fost victima unei infracțiuni comisă cu violență”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Trupul neînsuflețit al bătrânului a fost transportat la Morga Bârlad unde urmează a i se efectua necropsia.

Related Articles

Back to top button