Câini și pisici moarte și tone de deșeuri, scoase din clădirea Cinematografului „Modern”
Tone de deșeuri, inclusiv câini și pisici moarte, au fost scoase din clădirea Cinematografului „Modern” din Vaslui, situat în centrul orașului și închis publicului de peste 15 ani, în urma primei acțiuni de igienizare a localului făcută de primărie, după ce locatarii din zonă au reclamat că acesta reprezintă un focar de infecție.
Primăria Vaslui a făcut prima igienizare a Cinematografului ”Modern”, la mai bine de 15 ani de la închiderea acestuia, după ce locatarii de la blocurile din imediata vecinătate au reclamat faptul că respectiva clădire reprezintă un focar de infecție. De altfel, mizeria din local se putea observa din exterior, în condițiile în care nu mai exista sticla la ușile și geamurile de la intrare, singura protecție fiind grilajul metalic.
În urma activităților de igienizare desfășurate de angajații firmei de salubrizare, din interiorul fostei case de bilete și din holurile de acces spre sală de proiecție a filmelor au fost scoase tone de deșeuri, inclusiv animale moarte.
„Era ceva de groază în interior. S-au găsit inclusiv câini și pisici moarte. Acum este bine că s-a reușit această acțiune de igienizare, după ce am primit acordul proprietarului de a pătrunde în incinta cinematografului, în urma numeroaselor insistențe”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
După scoaterea gunoiului din interior, autoritățile locale vasluiene au decis să monteze panouri metalice pe ușile și geamurile fără sticlă din fața cinematografului pentru a preveni astfel pătrunderea animalelor în interior sau aruncarea de deșeuri de către diverse persoane. (Ionuț PREDA)