InvatamantSocial

Ajutor financiar acordat elevilor necajiți, pentru achiziționarea unui calculator. Unde și până când pot fi depuse cererile

de Marian MOCANU

Elevii provenind din familii cu venituri mici pot beneficia, și în acest an, de un ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare, în cadrul programului „Euro 200”, program implementat din anul 2004, cu fonduri de la guvern.

În județul Vaslui, anul trecut au fost aprobate 839 de cereri în acest sens. Programul „Euro 200” va fi reluat și în acest an, înscrierile pentru a beneficia de un calculator urmând a fi depuse în perioada 6 – 21 aprilie, la secretariatele instituțiilor de învățământ unde învață elevii.

Ajutorul financiar poate fi acordat doar elevilor care provin din familii al căror venit brut pe membru de familie nu depășește 150 lei/lunar. Întrucât sistemul de calcul care poate fi achiziționat în cadrul acestui program conține, în afara monitorului și a perifericelor, și un calculator nou, cu o minimă configurație, al cărui preț depășește 200 de euro, părinții trebuie să achite și o diferență de preț.

Pe lângă cererea tip, dosarele mai trebuie să conțină o copie legalizată după certificatul de naștere (pentru elevii care nu au împlinit vârsta de 14 ani), copie legalizată după actul de identitate, adeverințe de venit ale membrilor familiei, declarație pe propria răspundere că nici solicitantul și nici alt membru al familiei nu au mai beneficiat calculatoare în cadrul programului „Euro 200”, adeverință cu media generală sau, în cazul elevilor din ciclul primar, cu calificativele obținute în anul școlar anterior, adeverință prin care învățătorul sau dirigintele să evidențieze numărul de absențe nemotivate adunate de elev în anul școlar anterior.

Related Articles

Back to top button