Sport

Juniorii A de la LPS Vaslui, victorie cu LPS Bacău

Echipa de fotbal juniori A de la LPS Vaslui a învins, la sfârșitul săptămânii trecute, LPS Bacău în cadrul Campionatului Național, scor 4 – 2 (2 – 1). Partida a fost controlată de la început până la sfârșit de vasluieni care au marcat prin Julei de două ori, Sulser și Dumitrașcu. După victoria înregistrată, juniorii A au acumulat 16 puncte și rămân pe locul 11. În următorul meci, vor întâlni „lanterna rosie”, LPS Piatra Neamț.

Și fotbaliștii pregătiti de profesorul Alexandru Amarandei de la LPS Vaslui au disputat etapa, la juniori B. Aceștia au remizat, scor 2-2, cu omologii lor de LPS Bacău. După 19 etape, vasluienii sunt pe ultimul loc, cu șapte puncte.

petrea constantin
Constantin Petrea

„A fost cea mai bună partidă pe care au disputat-o în acest sezon băieții, dar victoria nu înseamnă absolut nimic dacă nu batem și la Piatra Neamț. Vreau să legăm două victorii pentru a arăta că există cu adevărat un progres. Trebuie să fim atenți la fiecare meci, să luăm lucrurile bune din fiecare partidă și să ne dezvoltăm jocul. Îi felicit pe copii pentru respectarea sarcinilor de joc, pentru determinarea și dorința de victorie de care au dat dovadă. Rezultatul putea fi mai mare pentru că am ratat câteva ocazii uriașe. E un campionat foarte bun, fiindcă ei sunt mai mici cu un an decât adversarii lor. Din această echipă Marian Târșă a fost cooptat de CSMS Iași, care a plecat în Antalia, la un turneu de pregătire. Și Cristian Sonea semnează azi un contract de jucător profesionist urmând a evolua pentru cei de la Iași. Daniel Ștefăniță a fost cooptat de cei de la Piatra Neamț și sper că din care au rămas să mai promovez unul – doi la eșaloanele superioare. La anul, din vară, dorim să luptăm pentru titlu, fiindcă acești copii au acum doar 18 ani, iar adversarii noștri 19. Avem o pepinieră bună la Vaslui, Liceul cu Program Sportiv ne asigură toate condițiile pentru a ne desfășura activitatea și eu sper că la anul să facem o figură frumoasă. Bineînțeles va conta dacă vor mai pleca jucători între timp. Menirea noastră această este să creștem jucători și să îi promovăm”, ne-a declarat Constantin Petrea, antrenorul juniorilor A. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button