Au învățat de la meșterul popular Dan Horgan să încondeieze ouă
În această perioadă premergătoare Sărbătorii Pascale, elevi de la două clase a V-a a Școlii „V.I. Popa” din Bârlad au fost inițiați în tehnica încondeierii ouălor. În cadrul săptămânii „Școala altfel”, pe 21 aprilie, meșterul popular Dan Horgan – profesor la Clubul copiilor „Spiru Haret” din Bârlad, a fost solicitat pentru a-i învăța pe elevi meșteșugul încondeierii ouălor de Paște.
Înarmați cu carioci, markere și multă răbdare, elevii s-au arătat interesați și au încercat să rețină cât mai multe detalii din cele prezentate de meșterul popular.
„Am făcut o prezentare a încondeierii ouălor, de fapt a celei mai vechi tehnici tradiționale. La început, se foloseau pentru încondeiere simboluri ca grebla, fierul plugului, coarnele berbecului și doar trei culori – alb, negru și roșu. În mod normal, un ou se încondeiază în două ore și jumătate. Eu am încercat să simplific tehnica așa că elevii au lucrat doar o oră și jumătate pe un ou fiert și nu pe unul din care s-a extras conținutul. A fost doar o primă lecție de inițiere a elevilor în acest meșteșug popular pe care ar trebui să-l practice cât mai mulți tineri. Sunt convins că elevii aceștia vor merge acasă și vor încerca să încondeieze mai multe ouă de Paște”, ne-a declarat meșterul popular Dan Horgan.
Alături de acesta a fost și talentata sa elevă Elena Maria Codrun (clasa a IX-a la Liceul „Mihai Eminescu”), olimpică la Meșteșuguri populare în 2015. Pentru ea a fost realmente o plăcere să-i învețe pe elevii Școlii „V. I. Popa” câteva din tainele încondeierii ouălor. (Mihaela NICULESCU)