Învățătoarea aflată sub control judiciar pentru contrabandă de țigări, anchetată disciplinar, refuză să-și dea demisia
Învățătoarea de la Școala primară din Bălțați, cercetată penal, sub control judiciar, pentru contrabandă cu țigări, este anchetată de către o comisie de disciplină stabilită de către conducerea școlii coordonatoare Tătărăni. Revenită la catedră după patru zile de arest preventiv pe finalul vacanței de Paști, Alina Mădălina Idriceanu a refuzat să-și dea demisia din postul de învățător pe care îl ocupă, prin concurs, de la începutul anului școlar. În aceste condiții, tânăra urmează să fie audiată de comisia de anchetă, care va lua o decizie, în următoarele 30 de zile, cu privire la o eventuală sancțiune ce va fi luată în acest caz.
„Domnișoara învățătoare se prezintă în continuare la serviciu, urmând a fi audiată de către comisia de anchetă la mijlocul acestei săptămâni. Va fi înaintată o adresă și la Poliție pentru a fi furnizate dovezile ce o incriminează pe învățătoare. Însă, până nu este condamnată, nu poate fi acuzată. Dacă era implicată școala sau faptele comise aveau legătură cu unitatea de învățământ, atunci era mai simplu”, a declarat inspectorul pe management din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Constantin Turcu.
Cu trei zile înainte de Paști, Alina Mădălina Idriceanu a fost prinsă de către polițiștii de frontieră vasluieni cu țigări de contrabandă în mașina personală, în urma a 32 de percheziții domiciliare. Reținută inițial pentru 24 de ore, învățătoarea a fost arestată, pe 29 aprilie, de către Judecătoria Huși pentru contrabandă cu țigări. Însă, în urma contestației la Tribunalul Vaslui, tânăra învățătoare a fost eliberată marți, 3 mai, fiind pusă sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În aceste condiții, Alina Mădălina Idriceanu a putut reveni, pe 3 mai, la catedră, odată cu reluarea cursurilor după vacanța de Paști.
Alina Mădălina Idriceanu mai este acuzată și de trafic de minori după ce, în aprilie 2014, a recrutat din România o adolescentă de 17 ani pe care apoi, împreună cu un italian, ar fi exploatat-o sexual într-un club de noapte din Italia. Cei doi au fost prinși de carabinieri după ce adolescenta a încercat să se sinucidă într-o gară din peninsulă. (Ionuț PREDA)