„Misiune” speciala in Gradina Publica a Serviciului pentru Situatii de Urgenta Barlad
În ultimele patru zile, reprezentanții Primăriei, de la Serviciul Spații verzi, au efectuat lucrări de întreținere a coroanei arborilor situați pe aleile principale, în vederea evitării producerii unor accidente.
Astfel de lucrări de întreținere a coroanei la arbori nu s-au mai realizat de patru ani și au fost efectuate împreună cu Serviciul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei.
„Am îndepărtat lăstarii uscați, înclinați și cu risc de prăbușire. Este o perioadă propice acum, știut fiind faptul că în luna mai pornește vegetația. Copacii identificați uscați vor fi supuși procedurii care se impune înainte de a fi tăiați. Lemnele vor fi folosite în grădinițele care încă se mai încălzesc cu sobe, dar vor fi distribuite și persoanelor defavorizate”, ne-a declarat Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă din cadrul Primăriei Bârlad.
În aceste zile, lucrările vor continua în zonele laterale ale scărilor din Grădina Publică, unde, de asemenea, există o vegetație bogată.
În toamnă, Primăria împreună cu Ocolul Silvic va întocmi un plan de plantare în zonele cu vegetație uscată, în vestul Grădinii Publice, unde au fost plantați mulți salcâmi. Durata de viață a unui salcâm este de 40 de ani.
„Bârlădenii care se plimbă în Grădina Publică în număr destul de mare nu vor mai avea motive de îngrijorare în privința rezistenței arborilor. Am răspuns prin lucrările de întreținere a copacilor efectuate periodic, solicitărilor făcute la primărie, la Serviciul Spații verzi”, ne-a mai menționat Olga Ungureanu. (Mihaela NICULESCU)