Social

Regizorul Bogdan Ulmu a avut premieră în ceruri!

Regizorul și teatrologul Bogdan Ulmu, reprezentant de seamă al culturii ieșene și românești, cel care a fost angajat pentru o perioadă și la Teatrul „Victor Ion Popa” ca regizor, s-a stins în noaptea de vineri, 20 mai, răpus de o boală incurabilă.

Sunt oameni pe care destinul ți-i aduce în cale și care îți rămân întipăriți în minte pur și simplu toată viața. Dincolo de marele om de cultură care a fost, Bogdan Ulmu a fost și un mare om. L-am cunoscut în anii ’80, când monta la Bârlad spectacole. Soarta a făcut să-l reîntâlnesc mai târziu și chiar să-mi fie pentru un an profesor de teatru. Nu ne-am mai întâlnit foarte multă vreme, dar grație unei rețele de socializare am reluat legătura și am comunicat destul de des timp de un an. Pe 29 aprilie, l-am felicitat. Împlinea 65 de ani. Acum două zile, am aflat că s-a stins. Bogdan Ulmu avea marele talent de a te face să te simți bine în compania lui. Pentru el nu exista bariera vârstei. Ca profesor, era o plăcere să îi fii student. Totul părea o joacă, deși nu era. Cel mai mult iubea libertatea, în special cea de gândire, și asta a încercat să ne insufle și nouă, studenții lui. Era un boem, un om de șuetă, iar după fiecare întâlnire cu el deveneai un pic mai înțelept. Îmi aduc aminte cum ne învăța că, în ciuda tuturor greutăților vieții, trebuie să mergi mai departe cu zâmbetul pe buze. Mi-aduc aminte cum încerca să reducă la maximum bariera dintre profesor și student prin tot felul de activități de socializare, printre care gătitul. Era un bucătar deosebit și chiar a scris câteva cărți de gastronomie. Era un foarte bun psiholog, un temperament tumultuos, dar și extrem de sensibil. Îi sunt recunoscătoare pentru experiența dobândită alături de domnia sa.

Bogdan Ulmu 2Teatrul „Victor Ion Popa” și bârlădenii ar trebui să-i fie recunoscători pentru aportul pe care regizorul Ulmu l-a avut la creșterea calității actului artistic bârlădean. A pus în scenă, la Bârlad, zeci de piese printre care: „Căsătoria”, „Unchiul Vanea”, „O noapte furtunoasă”, „Cele două privighetori”, „Pescărușul din livada cu vișini”, „Domnul vânează”, „Hotel Zodia Gemeni” și multe altele.

„Cu Bogdan Ulmu era foarte ușor de colaborat. Te lăsa sa-ți construiești singur rolul. Dacă simțea că ceva nu e în regulă, îți făcea o sugestie, dar în așa fel încât să reușești fără nici un fel de impunere să ajungi singur la personaj. Era o plăcere să lucrezi cu el, o poezie. Era un om cult, cu mult umor și mult profesionalism. El venea cu lecția învățată la repetiție, știa cu exactitate ce vrea. A fost un om care a trăit din plin fiecare clipă, un om care a ars la maximum și care și-a trăit viața din plin. Timpul nu a mai avut răbdare cu Bogdan, iar actorul bârlădean Alex Savu, care-și pregătea teza de doctorat sub coordonarea acestuia, nu a mai avut șansa de a continua alături de mentorul său. Îi va îndruma pașii de acolo, din ceruri”, ne-a declarat actrița Geta Cacevschi, cea care timp de șase ani i-a fost și soție.

Bogdan Ulmu a absolvit în anul 1978 Facultatea de Teatru din București (IATC), secția Regie. După absolvire, și-a dat doctoratul cu tema „Caragiale ludicul”, sub coordonarea prof. univ. Ileana Berlogea. În 2001, teza sa de doctorat a fost publicată la Editura „Cronica”, sub titlul „Mic dicționar Caragiale”, cu sprijinul Ministerului Culturii, și a fost nominalizată în 2002 la premiile Uniunii scriitorilor. În 1999, obține titlul de conferențiar universitar și predă la Facultatea de actorie a Universității Ecologice din București. După alte colaborări cu alte universități, în 2005 se stabilește în Iași, unde predă la Academia de Arte „George Enescu”, dar și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Bogdan Ulmu a publicat peste 3.800 de lucrări, a semnat regia a 140 de spectacole ca regizor angajat în România și Republica Moldova, are 40 de scenarii jucate și a semnat scenografia a 60 de spectacole. După o colaborare îndelungată cu Teatrul „Luceafărul” din Iași, în paralel cu activitatea didactică, colabora și la Ateneul Tătărași ca regizor.

Regretatul regizor a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al UNITER, dar și membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Pasiunea pentru teatru a avut-o de la opt ani și nu l-a părăsit până în ultima clipă. Ultima sa dorință a fost ca premiera Ateneului Tătărași – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale să se joace pe 22 mai, așa cum fusese stabilit, indiferent ce i se va întâmpla. Din respect pentru geniul său și pentru omul Ulmu, dorința i-a fost îndeplinită. Regizorul nu a fost în sală, dar, cu siguranță că spiritul lui a fost acolo.

Unul dintre colaboratorii și prietenii apropiați ai lui Bogdan Ulmu a fost profesorul bârlădean Gruia Novac. Vestea tristă a plecării premature dintre noi a regizorului l-a copleșit.

„Păcat! Avea încă multe să mai spună. Ulmu avea o cultură impresionantă și, fără exagerare, s-a aflat între primii zece teatrologi din România, iar ca regizor era desăvârșit în gândirea scenică. Valentin Silvestru a fost numit «Domnul Teatru», același lucru pot să spun și despre Bogdan Ulmu”, ne-a declarat profesorul Gruia Novac.

Trupul neînsuflețit al regizorului Bogdan Ulmu va fi depus în incinta Ateneului Tătărași, unde toți cei care l-au apreciat, prieteni, actori, oameni de cultură, își pot lua rămas bun de la cel care a trăit pentru și prin teatru. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button