Liberalilor bârlădeni le-a fost imposibil să conteste mandatul atribuit lui Bogdan Sârbu. Ce a pierdut PNL prin plecarea din partid a lui Sârbu, înainte de alegeri!
de Simona MIHĂILĂ
Vor-nu vor, noii consilieri locali din PNL vor trebui să înghită pastila amară oferită de electoratul bârlădean la alegerile locale de duminică, când, pe lângă cei 10 membri PNL și 10 de la PSD, l-au trimis în Consiliul Local (CL) și pe independentul Bogdan Sârbu.
Imediat după aflare veștii, liberalii s-au prezentat la BEC Bârlad pentru a contesta decizia de atribuire a mandatului de consilier lui Sârbu, pe considerentul că s-a făcut o greșeală, că cele 999 de voturi obținute de acesta nu ar fi suficiente pentru a ocupa un loc în CL.
Câteva ore au întors liberalii, în frunte cu avocatul Dumitru Boroș, noul primar ales, legile pe toate fețele în speranța că vor găsi un articol pe care să-l folosească spre a bloca intrarea lui Sârbu în CL.
”Noi aveam în vedere o lege mai veche, dar aceasta a fost modificată în 2015, iar acum calculele se fac altfel. Am studiat-o, e mai complicată, e ambiguă, lasă loc de interpretări, dar legea e lege, indiferent dacă ne place sau nu”, a declarat, pentru Est News, Corneliu Pleșu, membru PNL în viitorul CL Bârlad.
Despre propunerea PSD ca Bogdan Sârbu să preia funcția de viceprimar al municipiului Bârlad, Pleșu nu a dorit să comenteze, iar despre intențiile partidului referitoare la această funcție, pretinde că deocamdată ”nu s-a pus problema”: ”Deocamdată ne axăm pe ceea ce avem de făcut. Să vedem confirmarea mandatelor, să-l vedem instalat pe domnul primar. Nu e o discuție prioritară pentru noi funcția de viceprimar”.
Cum au dat liberalii cu piciorul șansei de a avea majoritate în Consiliul Local
Lecția oferită liberalilor de către Bogdan Sârbu la aceste alegeri locale, nu va fi una pe care PNL să o uite prea ușor.
Sârbu a fost unul dintre cei mai dedicați membri ai PNL, fiind un susținător de neclintit indiferent de problemele prin care a trecut partidul de-a lungul timpului. Din motive pe care a refuzat să le numească, cu puțin timp înainte de campania electorală și-a dat demisia din partid și a decis să candideze ca independent. Puțini dintre foștii colegi de partid i-au dat sorți de izbândă, iar unii au făcut chiar glume pe la colțuri pe seama lui.
Surpriza uriașă a venit după alegeri, când s-a dovedit că Sârbu a fost votat de 1.000 de oameni, mai mult decât media obținută de fiecare din cei 20 de consilieri din PNL și PSD.
Este mai mult decât evident că, dacă partidul ar fi știut să-l valorizeze pe Sârbu, convingându-l pe acesta să nu părăsească PNL și dându-i locul pe care îl merita, în acest moment s-ar fi putut vorbi de o majoritate confortabilă a PNL în Consiliul Local. Cele 999 strânse de Sârbu ar fi rămas în partid, adăugându-se celor 8.373 obținute deja de liberali în urma turului de scrutin de duminică și ajutând la subțierea numărului de consilieri PSD din CL.
Haide Goe -Goe- Goicica, las-o balta, nu oricine se baga in mocirla pentru ciolan. Poate te bagi tu la alegerile viitoare.
Nu pot sa cred . Bogdanel Sarbu -posibil VICEPRIMAR !! Bai dar nu pot sa cred ca figurantul asta poate ajunge sa fie la conducerea acestui oras. Oameni buni dar pe altcineva nu puteati alege ?? tocmai pe nesimtitul asta ?? chiar nu pot sa cred . O sa vad ce o sa faca pentru spital , chiar il voi urmari !
Oameni de valoare nu mai sunt ??
Daca esti atat de bun de ce nu ai candidat si tu la algeri? Poate ar fi votat lumea un monument de bun simt, competenta, inteligenta, frumusete samd (sper ca observi ironia). Sau poate tu nu ai ceea ce are orice barbat adevarat si te dai cocos doar pe net?