Social

40 de copii vulnerabili din Dumești, cu note slabe la învățătură, sprijiniți să-și îmbunătățească rezultatele școlare

Un număr 40 de copii vulnerabili din Dumești, cu note slabe la învățătură, au fost sprijiniți de fundația World Vision România, în cadrul unui proiect derulat în ultima jumătate de an, să-și îmbunătățească rezultatele școlare și să dobândească motivația pentru a învăța, folosind un model inovativ de intervenție, respectiv educația de la egal la egal.

Cu sprijinul a 10 copii cu performanțe școlare foarte bune și abilități de lider, respectiv mentor, îndrumați de 4 cadre didactice ale Școlii gimnaziale “Mareșal Constantin Prezan” din Dumești, cei 40 de copii, cu vârste între 10 și 14 ani, au fost ajutați în efectuarea temelor și au primit sfaturi cu privire la abordarea anumitor materii de la școală. Totodată, prin sesiunile de informare organizate, copiii au învățat despre autocunoaștere, dezvoltarea încrederii, gestionarea emoțiilor, comunicarea asertivă și luarea deciziilor.

Specialiștii World Vision România au organizat în cadrul proiectului derularea a zece sesiuni de educație remedială, patru workshop-uri educaționale pentru deprinderea de tehnici de învățare și cresterea motivației școlare, o sesiune pe tema igienei personale, o sesiune de consiliere și orientare în carieră și o vizită de studiu la Liceul Nicolae Iorga din Negrești și la Liceul Agricol din Huși. Prin participarea la cinci sesiuni de educație parentală, părinții copiilor vulnerabili au fost sprijiniți să înțeleagă importanța educației și să poată, la rândul lor, să-și susțină copiii în efectuarea temelor. De asemenea, liderii locali au fost și ei implicați activ în proiect pentru a putea să înțeleagă și să prevină situațiile de risc de abandon școlar ale copiilor din comunitate.

Din cei 40 de copii vulnerabili incluși în proiect, 13 și-au îmbunătățit rezultatele școlare în semestrul următor de școală. De altfel, liderii din comunitate au mărturisit că toți copiii beneficiari în proiect au descoperit că pot învăța și își doresc să își depășească condiția prin continuarea studiilor.

Prin acest proiect am putut să adresăm pe un grup țintă foarte clar delimitat, problematica abandonului școlar. Este una din problemele cele mai serioase cu care ne confruntăm la nivel național, mai ales în mediul rural, acolo unde 20% dintre tineri rămân doar cu 8 clase. O intervenție de scurtă durată, însă cu rezultate foarte bune, pe care ne-o dorim replicată și promovată în cât mai multe comunități rurale. Pentru a produce o schimbare și a conferi sustenabilitate intervențiilor, World Vision România lucrează în parteneriat cu comunitățile rurale, printr-o intervenție integrată, în cadrul căreia serviciile sociale și educaționale se împletesc cu inițiativele de dezvoltare economică, agricolă și de securitate alimentară. Totodată, nicio inițiativă nu se realizează fără co-participarea comunității, a beneficiarilor, indiferent de forma acesteia”, a declarat managerul zonal al World Vision România, Magdalena Cămănaru.

Proiectul “Investiții pentru comunități durabile” face parte din Programul strategic de investiție în mediul rural derulat în toate județele țării și care susține dezvoltarea de proiecte în domeniile educației, sănătății și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele și orașele mici din România. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button