Cum a decurs prima probă de bac la Bârlad
Cu mici excepții, marea majoritate a candidaților au promovat oralul la limba română.
La Bârlad, prima probă a examenului de bacalaureat s-a derulat fără incidente sau probleme majore. În oraș funcționează patru centre de examen: Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” (189 de candidați, dintre aceștia doi fiind restanțieri); Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (283 de candidați); Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (283 candidați); Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” (121 candidați) și Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” (131 candidați).
În linii mari, această primă etapă a bacalaureatului a decurs în liniște, fără a se înregistra evenimente deosebite. Nici numărul celor care au absentat nu a fost mare. Per total, au fost doar șase elevi: cinci de la Colegiul ”Al. I. Cuza” și unul de la Liceul ”Mihai Eminescu”. În cazul celor de la Colegiul ”Al. I. Cuza”, aceștia, practic, nu au mai ajuns la timp la orele la care fuseseră programați pentru a susține proba. Cât îl privește pe absentul de la Liceul ”Mihai Eminescu”, acesta a renunțat să mai susțină examenul de bacalaureat întrucât a plecat la muncă peste hotare.
Trei din cele patru centre de examen au încheiat evaluarea candidaților încă de marți după-amiază. Singurul unde proba orală se va derula și pe parcursul zilei de miercuri, 15 iunie, este Colegiul ”Codreanu”, din rațiuni pur organizatorice.
”În ambele zile de examen totul a decurs în condiții cât se poate de normale. Nu s-au înregistrat nici un fel de incidente. Copiii au venit la timp, au susținut proba, iar totul s-a derulat într-o atmosferă normală. Nu s-a mai înregistrat nici un caz de leșin al vreunui candidat, cum era în alți ani. Asta și din cauză că față de anii anteriori, când proba orală la limba română era notată și puteai pica întreg examenul dacă nu treceai de acest prim hop, acum lucrurile stau diferit. Practic, nimeni nu poate fi picat la această probă, astfel că și copiii sunt ceva mai relaxați și mai încrezători”, ne-a declarat Daniela Marinescu, director adjunct al Liceului Pedagogic Bârlad.
Până săptămâna viitoare, candidații își vor putea trage sufletul deoarece urmează proba orală la limba maternă. Apoi, între 21 și 24 iunie se va derula proba la competențele digitale, iar între 27 iunie și 1 iulie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Zilele de 4, 5 și 6 iulie vor fi rezolvate probelor scrise la următoarele discipline: limba și literatura română, limba maternă și proba obligatorie a profilului. Ultima probă a bac-ului va fi tot scrisă – proba la alegere a profilului și specializării – ce se va derula pe 8 iulie. (Răzvan CĂLIN)