Potrivit unor surse din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, știrile de la nivel central potrivită cărora pacienții vor trebui să achite contravaloarea trimiterilor rețetelor și a consultațiilor, ca urmare a faptului că medicii de familie refuză să încheie contracte cu CJAS în vederea decontării serviciilor medicale de la 1 iunie, sunt o bazaconie. La nivel central, mai mulți reprezentanți ai medicilor de familie s-au declarați indignați de faptul că nu au fost invitați la consultările pe marginea noului Contract-cadru de asistență medicală aprobat de Guvern săptămâna trecută.
„Periodic au fost discuții pe tema aceasta și niciodată pacienții nu au avut de suferit din cauza medicilor de familie. O să vedeți că va fi bine. La CJAS Vaslui nici măcar nu a ajuns noul Contract cadru în baza căruia se vor face decontările de servicii medicale, astfel încât, în momentul de față, discuțiile pe tema lui sunt inutile”, ne-a declarat unul dintre salariații al CJAS. (Bogdan RUSU)