National

Atenție unde vă lăsați mașina! Autovehiculele parcate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou

Atenție unde vă lăsați mașina! Autovehiculele parcate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou. Proiectul hotărârii de Guvern care stabilește modul în care vor fi sancționați cei care încurcă traficul a fost publicat de Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, vor avea dreptul să ridice vehicule doar administratorii drumurilor publice sau administrațiile publice locale și numai cu vehicule specializate, potrivit B1TV.

Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică Regulamentul privind ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar, așteptat de peste un an de zile.

Potrivit noilor reglementari, vor avea dreptul să ridice vehicule doar administratorii drumurilor publice sau administrațiile publice locale și numai cu vehicule specializate. Polițiștii rutieri sau agenții locali cu atribuții legate de circulația rutieră nu vor mai putea decide în acest sens.

Potrivit noului regulament se pot ridica vehiculele staționate neregulamentar, în funcție de pericolul pe care îl prezintă pentru siguranța circulației. Nu sunt însă nici pe departe singurele condiții.

 „Se creeaza posibilitatea ridicarii vehiculelor pentru situații care privesc realizarea unui interes public: intervenția serviciilor de urgență, efectuarea unor lucrări urgente pe un sector de drum sau adoptarea unor măsuri de ordine și siguranță publică”, se arata in document.

Blocarea vehiculului va consta în aplicarea unor dispozitive speciale pe roata din față a vehiculului, pe partea pe care acesta are amplasate comenzile de conducere, respectiv a unui avertisment scris pe geamul lateral.

Administratorul drumului public poate autoriza un operator economic specializat să execute, în numele sau, operațiunile pentru ridicarea sau blocarea vehiculelor.

Totodată, administratorului îi vor reveni o serie de obligații clare: amenajarea și creșterea progresivă a numărului spațiilor special destinate staționării sau parcării vehiculelor; informarea conducătorilor de autovehicule, cu privire la aceste spații și la spațiile destinate depozitării vehiculelor ridicate; organizarea și menținerea unui standard ridicat al activităților desfășurate pentru executarea celor două măsuri tehnico-administrative, respectiv de a ține evidența vehiculelor ridicate sau blocate; asigurarea unui serviciu continuu, pe durata a 24 de ore/zi, 7 zile pe săptămână, care să permită oricand recuperarea vehiculului.

Se prevăd o serie de reguli privind transportul și depozitarea vehiculelor ridicate, precum și responsabilitățile administratorului drumului public pe perioada cât vehiculul e în custodia sa.

Se prevede clar care sunt cheltuielile ce vor fi suportate de deținătorul vehiculului, în funcție de operațiunile executate, și modul de stabilire a tarifelor, astfel încât acestea să fie transparente, adecvate și să nu lase loc abuzurilor, se mai scrie în expunerea de motive.

Mașinile nu mai puteau fi luate după ce în mai 2015 Înalta Curte a spus că activitatea nu poate fi reglementată de autoritățile locale.

Sursa: money.ro

Related Articles

Back to top button