Propunerea Bibliotecii ”Belloescu” Bârlad: în vacanță, poți învăța să confecționezi genți din hârtie
Femeile au fost întotdeauna fascinate de accesorii vestimentare. Cu cât sunt mai originale, cu atât sunt mai valoroase, iar dacă sunt realizate manual valoarea lor crește și mai mult. Accesoriile ecologice câștigă tot mai mult teren. De ce să nu le confecționăm singuri, dacă ni se oferă șansa?
Biblioteca „Stroe S. Belloescu” organizează cursuri pentru realizarea de poșete din hârtie accesorizate cu fermoare, sau alte elemente metalice. În perioada 10 iulie- 1 septembrie, voluntarii bibliotecii, coordonați de Cristina Vizitiu, vor încerca să învețe 20 de tineri, cu vârsta minimă de 12 ani, cum se confecționează manual poșete din hârtie. Înscrierile au început de joia trecută. Timp de două ore, de două ori pe săptămână, dimineața între 9 și 11, toți cei care doresc să-și petreacă timpul liber sau vacanța în mod plăcut și util se pot înscrie la acest cerc.
„Este o activitate în premieră, pe care biblioteca noastră o organizează, și ne-am gândit și la latura caritabilă a acesteia. O parte din poșetele create ar putea fi vândută, iar banii strânși să fie folosiți pentru ajutorarea categoriilor de copii defavorizate, cu care bibliovoluntarii din Bârlad se întâlnesc deseori”, a declarat Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Biblioteci din cadrul Primăriei Bârlad. (Mihaela NICULESCU)