Învățământul tehnic liceal vasluian este pe moarte. „Meseria-brățară de aur”, o idee de tinichea
După prima repartizare din acest an, la liceele tehnologie au rămas sute de locuri neocupate, fapt care demonstrează că elevii nu mai sunt interesați să devină calificați într-o meserie. Datorită sistemului, ani la rând în clasele cu profil tehnologic au fost admiși elevi foarte slab pregătiți, ceea ce a creat un renume prost specializărilor din domeniul tehnic. Tradiția continuă și în acest an, căci sistemul de admitere i-a trimis la liceu, la profilele tehnice, pe cei mai nepregătiți elevi din județ. De exemplu, la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad, la profilul comerț, un singur elev din 22 repartizați a avut media de admitere peste 5, iar la profilul mecanică doar 2 elevi din 12. În prezent, după prima repartizare a elevilor în licee, au rămas neocupate 764 de locuri, în aproape toate cazurile fiind vorba de clase de la filiera tehnologică. Din moment ce la următoarele repartizări vor participa elevii de clasa a VIII-a care au avut corigențe, liceele tehnologice nu prea mai au șanse de a „recruta” elevi cu un nivel de pregătire decentă.
Prima repartizare computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a din județul Vaslui demonstrează interesul tot mai redus al tinerilor pentru profilele tehnologice. Foarte multe clase din principalele unități de învățământ din județ ar putea să nu mai funcționeze în anul școlar viitor din cauza numărului mic de elevi. Potrivit legii învățământului, clasele din învățământul liceal trebuie să aibă în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 elevi și nu mai mult de 30.
Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din Vaslui are probleme cu trei clase. La profilul industrie alimentară, în urma primei repartizări au ajuns doar 9 elevi, la construcții doar 5, iar la mecanică 4 elevi. Și conducerea Liceului Tehnologic „Ștefan Procopiu” din Vaslui are probleme cu trei clase: profilul electrică – unde nu s-au repartizat decât 9 elevi, profilul electronică (6 elevi) și industrie textilă pentru care au optat doar 3. La Liceul Tehnologic Negrești, la profilul electronică au ajuns 11 elevi, iar la mecanică 14. Probleme vor fi și la Bârlad, unde la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” – profilul industrie textilă-pielărie – s-au înscris doar 4 eleve. Tot în Bârlad, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” , la profilul construcții, a fost repartizat un singur candidat. Elevii nu au fost doar puțini la număr, ci și minim pregătiți pentru activitatea de licean.
Din cei 9 elevi care au optat pentru clasa de industrie alimentară de la liceul „Ion Mincu”, 6 au avut medii de admitere sub 5. La același liceu, din cei 5 elevi care au optat pentru profilul construcții doar doi s-au remarcat cu medii peste 5, iar din cei 4 admiși la pentru profilul mecanică, doar 2 au medii de admitere de peste 5. Nici Liceul „Ștefan Procopiu” nu se poate lăuda cu elevii care au optat pentru profilele tehnice. Din totalul de 9 elevi admiși la „Ștefan Procopiu” – profilul electrică, trei au medii sub 5, iar la industrie textilă rezultate foarte slabe au doi din trei elevi. În Negrești, la clasa de mecanică au ajuns 14 elevi, din care 7 sunt foarte slab pregătiți. La „Petru Rareș” din Bârlad, niciuna din cele 4 eleve care au fost repartizate în clasa de industrie textilă nu are media mai mare de 5. Nici singurul candidat repartizat în clasa de construcții de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad nu a avut o medie mai mare de 5.
La prima repartizare din acest an, au fost admiși în licee 2.707 elevi, iar 24 au rămas nerepartizați. Liceele tehnologice care nu și-au format efectivele de elevi necesare funcționării în anul școlar viitor așteaptă următoarea repartizare. Din nefericire, la următoarea etapă de admitere computerizată vor participa, în mare masă, elevii corigenți. Cu alte cuvinte, liceele tehnologice nu mai au nicio șansă de a „recruta” copii cu rezultate peste medie. În prezent, în planul de școlarizare pentru anul viitor, au rămas practic neocupate 764 de locuri, în aproape toate cazurile fiind vorba de clase de la filiera tehnologică. Cei mai buni elevi din județ s-au înscris la clasa de matematică-fizică de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, unde cea mai mică medie de admitere a fost de 9,43. La polul opus, cea mai mică medie de admitere a fost a unui elev care va studia electronica la Liceul Tehnologic Puiești: 2,43.
Învățământul liceal tehnic aproape să-și dea duhul
Învățământul tehnic liceal vasluian este pe moarte, din cauza sistemului de învățământ care permite admiterea la liceu a elevilor fără ca aceștia să susțină examene serioase, cum este cazul bacalaureatului, unde pentru a promova, elevilor le trebuie o medie de minim 6. În aceste condiții, de ani de zile, la profilele tehnice au ajuns cei mai nepregătiți elevi de pe raza județului, iar specializările din domeniul tehnic au căpătat un renume foarte prost. Asta în ciuda faptului că elevii de la profilele tehnice învață discipline mai dificile și o materie mai vastă față de colegii lor de la alte filiere. Mai mult decât atât, foste școli gimnaziale din mediul rural, șase la număr, au fost transformate artificial în licee tehnologice tocmai pentru a „încorpora” cât mai mulți elevi nepregătiți. Din moment ce liceele din mediu rural nu dispun de baza materială pentru a-i pregăti profesional pe elevi, o altă explicație nu există. La începutul lunii iunie, Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, declara în calitate de reprezentant al patronatului faptul că oamenii de afaceri nu sunt mulțumiți de nivelul de calificare al absolvenților și afirma că o parte din vină aparține sistemului de învățământ, care nu dispune de ateliere de pregătire profesională. Fără posibilitatea de a învăța ceva practic, elevii foarte slab pregătiți care sunt admiși în liceele tehnologice rămân la un nivel de pregătire care nu le permite să se angajeze pe posturi care cer calificare.
„Acum mai sunt oameni care muncesc, iar statul îmi achită pensia din contribuția lor. Nu știu însă ce veți face voi, ăștia tineri, căci în ritmul ăsta nu vor mai exista muncitori, ci numai bugetari. Copiii de astăzi nu mai vor să muncească, ci vor la facultate ca după aia să stea la birou”, ne-a declarat Valeria R., pensionară. (Bogdan RUSU)
capitalismul = fa bani fara carte ;
Elevii stiu ca chiar daca vin la scoala si sunt pregatiti au ft. putine oportunitati pe viitor.
Faci un liceu , faci o facultate treci si lucrezi la patron cot la cot cu cel care a facut cursuri e reconversie prin proiectele tiganilor si atunci …..
Se forteaza un motiv de diminuarea nr. de persoane care lucreaza in invatamant .