Sanatate

Primarul Boroș negociază programul de noapte pentru farmaciile din Bârlad. Reacția farmaciștilor nu va fi pe placul cetățenilor!

Întâlnire, în premieră! Primarul Dumitru Boroș s-a întâlnit ieri cu proprietarii de farmacii din Bârlad pentru a discuta pe tema reintroducerii programului de noapte la unele farmacii, prin rotație.

lntalnire primar - farmacisti 1Propunerea pe care o fac vine din partea multor cetățeni care și-au manifestat nemulțumirea că pe timpul nopții nu au de unde să-și procure medicamentele necesare în caz de urgență. Sunt nevoiți, pentru afecțiuni minore, să apeleze la Compartimentul de Primire a Urgențelor din cadrul spitalului. Introducerea programului de noapte la farmacii, prin rotație, este o necesitate”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Faptul că primarul a ales să discute cu ei într-un mod organizat, i-a onorat pe reprezentanții farmaciștilor, dar aceștia nu au putut da un răspuns clar edilului șef. Asigurarea, prin rotație, timp de o lună, a programului de noapte de către farmacii nu li s-a părut o idee realizabilă, având în vedere numărul de farmaciști pe care trebuie să-l aibă o farmacie pentru a putea face față și gărzilor de noapte.

Singura garanție dată de farmaciști este că o dată pe lună ar putea asigura, prin rotație, program de noapte pentru bârlădenii care au nevoie urgentă de medicamente, inclusiv de cele prescrise pe rețete. Reprezentanții farmaciștilor au spus că, deși ei au toată disponibilitatea, lucrurile trebuie discutate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) și i-au solicitat primarului să intermedieze discuțiile dintre farmaciști și CJAS. De asemenea, farmaciștii au solicitat sprijin și din partea medicilor de familie în privința redeschiderii unui centru de permanență.

În Bârlad, au existat pânâ în 2010 două farmacii care aveau program non-stop. Reprezentanții acelor farmacii au constatat că era total nerentabilă funcționarea pe timp de noapte a farmaciilor, singurele produse căutate fiind prezervativele, unele analgezice și, uneori, suzete sau scutece de unică folosință.

Totuși, existența unei farmacii deschise pe timpul nopții este un lucru ce ține de civilizație și respect pentru cetățenii unei urbe. Rămâne de văzut cum vor negocia această problemă farmaciștii cu CJAS. Oricum, discuția cu primarul Bârladului rămâne deschisă. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

One Comment

  1. Si cum vom merge noaptea pestrada cand centrul orasului e plin de haite de caini??

Back to top button