AdministratieSocial

Ce zone din Bârlad vor fi salvate de efectele secetei în privința alimentării cu apă potabilă!

de Simona MIHĂILĂ

Seceta își arată colții pe zi ce trece în județul Vaslui. Deja, autoritățile municipiului Vaslui i-a avertizat pe localnici să nu mai folosească apa potabilă decât pentru consum și pentru menaj și să renunțe la a mai uda grădinile.

avarie-zilel-culturale-ungureanuConducerea Aquavas Bârlad, unicul furnizor de apă, susține că la Bârlad situația este mult mai bună, deoarece, spre deosebire de vasluieni care sunt alimentați dintr-un ochi deschis de apă, o bună parte dintre consumatorii din Bârlad au norocul de a fi racordați la surse de apă mai sigure.

”La Vaslui e o situație mai specială, întrucât sursa lor de alimentare cu apă este barajul de la Solești. Seceta își spune cuvântul mai întâi de toate pe sursele de suprafață, unde nivelul apei este direct afectat de căldura excesivă, de uscăciune. La Bârlad, situația este mai roz, ba aș putea spune că nu sunt deloc motive de îngrijorare, deoarece aproape jumătate din oraș este alimentat din surse de apă din adâncime”, a declarat, pentru Est News, Vasile Ungureanu, directorul sucursalei bârlădene a SC Aquavas SA.

Principalele surse de alimentare cu apă a Bârladului sunt barajul de la Cuibul Vulturilor, din care sunt aprovizionați 60 %cuibul-vulturilor-baraj dintre consumatori, precum și sursele de adâncime (izvoare), multiple ca număr, ale căror apă ajunge la robinetele a 40% din populație.

Acestea din urmă sunt cele mai protejate de efectele secetei, fiind ferite de uscăciunea de la suprafață a solului.

Norocoșii bârlădeni care sunt salvați de efectele secetei, adică cei care primesc apă din surse de adâncime sunt cei din jumătatea de sud a orașului, adică cei din zonele Gară, Confecții, Cerbul de Aur și o parte din centrul orașului.

Asta nu înseamnă, asigură directorul Aquavas, că restul locuitorilor municipiului, dependenți de apa de la Cuibul Vulturilor vor fi afectați. Cel puțin nu în curând.

”Deocamdată, nu sunt probleme. Nu avem de ce să ne îngrijorăm. Nivelul apei nu pune probleme”, a spus directorul Ungureanu.

Related Articles

Back to top button