Social

S-au întâlnit după 60 de ani de la absolvirea Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu”

Vineri, 26 august, aula Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad a devenit, pentru aproape două ore, locul în care s-au depănat amintiri, iar emoțiile s-au amestecat cu melancolia. Câteva zeci de foști elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Roșca Codreanu”, așa cum se numea instituția la vremea respectivă, s-au întâlnit după 60 de ani de la absolvire. Mulți nu și-au mai recunoscut colegii, anii trecând peste ei cu bune și rele, dar bucuria revederii a rupt toate barierele.

Peste 40 de absolvenți ai promoției 1956 au reușit să vină la Bârlad, din toate zonele țării și de peste hotare. A fost strigat catalogul, dar nu toți au răspuns „Prezent”. Unii n-au putut onora invitația din cauza stării de sănătate, alții din cauză că au trecut la cele veșnice, printre care și omul de cultură și filantropul bârlădean dr. Constantin Teodorescu. În semn de respect pentru aceștia din urmă, adunarea festivă a început cu un moment de reculegere.

Promoția 1956 este o dovadă a faptului că profesorii de la „Codreanu” au reușit să fie adevărate modele pentru elevii lor, cei mai mulți devenind profesori, ingineri, medici, cercetători. Deși în vârstă, foștii elevi de odinioară au avut bucuria de a se reîntâlni, după mulți ani, și cu doi dintre profesorii lor – Georgeta și Vasile Cârcotă. Foștii elevi și-au adus aminte cu plăcere de profesoara lor de chimie, care tocmai terminase facultatea, era blândă, îngăduitoare și explica pe înțelesul tuturor secretele chimiei. Emoționată de revederea elevilor săi din primul an la catedră, profesoara Georgeta Cârcotă a mărturisit că întâlnirea cu absolvenții promoției 1956 i-a produs un sentiment de nostalgie.

„Este o întâlnire pentru care trebuie să mulțumesc mult familiei Bucur, care s-a implicat în organizare. Pe vremea când vă predam chimia, eram tânără, prea tânără. Simțeam că nu vă puteam stăpâni. Era multă gălăgie, cel puțin așa percepeam eu zumzetul, probabil din cauza neîncrederii care mă încerca în primul an al meu în învățământ”, a spus doamna profesoară Georgeta Cârcotă.

Cei prezenți în sală, printre care s-au aflat și prof. Mihaela Cârjonțu, director adjunct al Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu”, dar și reprezentanți ai Primăriei Bârlad, au asistat la două discursuri de excepție ale profesorilor Georgeta și Vasile Cârcotă, cum rar se mai rostesc în ultimul timp. Reprezentanții dascălilor de odinioară s-au împuținat iar calitatea discursului s-a diluat.

Întâlnirea de promoție a avut parte de o surpriză făcută de doi absolvenți ai acestei promoții – Mircea Coloșenco, publicist, jurnalist și critic și inginerul Viorel Bucur. Împreună cu Serghei Coloșenco, directorul Editurii „Sfera”, au realizat o carte intitulată „Remember Promoția 1956”, în care sunt prezentați profesorii de odinioară dar sunt cuprinse și gânduri și amintiri ale elevilor de la acea vreme.

Un moment important, desfășurat în aula Colegiului, a fost și acela în care Gheorghe Istrate, unul dintre absolvenții promoției 1956, a primit titlul de cetățean de onoare al Bârladului. Cel care i-a înmânat diploma cu titlul a fost Cătălin Haret, secretarul municipiului Bârlad. Gheorghe Istrate, cercetător științific principal cu multiple merite în geologie, recunoscute la nivel internațional, a primit cu plăcere distincția, fără resentimente, considerând gestul ca o apreciere a activității sale de cercetare. Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, i-a oferit lui Gheorghe Istrate mai multe cărți scoase de societatea literară pe care o conduce. Acesta i-a mulțumit pentru gestul făcut și a declarat că este plăcut impresionat de activitatea culturală care se desfășoară de ani de zile, la cote înalte, în orașul său natal.

La final au luat cuvântul mai mulți reprezentanți ai generației, care au vorbit despre frumoșii ani de liceu, ei fiind ultima generație de elevi care urmat doar trei ani de liceu, după modelul sovietic. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button