Sport

HC Vaslui a început noul sezon cu o înfrângere acasă

Handbal Club Vaslui a pierdut miercuri primul meci din Liga Zimbrilor, scor 28 – 45 (13 – 23). Înfrângerea la numai puțin de 17 goluri diferență i-a propulsat pe cei de la Potaissa Turda pe primul loc în clasament.

Vasluienii ocupă ultimul loc după disputarea primei etape a competiției, iar pentru a urca în clasament au nevoie să recupereze o diferență de zece goluri. Faptul că s-a jucat pe teren propriu, în Sala Sporturilor din Municipiul Vaslui, nu i-a ajutat pe favoriții noștri. Conduși la pauză la o diferență de zece lungimi, sportivii antrenați de Sandu Iacob au continuat să joace mult sub așteptări și în cea de-a doua parte a meciului. HC Vaslui nu a arătat deloc precum o echipă al cărei obiectiv ar putea fi play-off-ul ci ne-a adus aminte de emoțiile legate de retrogradare, pe care le-am trăit la sfârșitul sezonului trecut. După primele cinci minute, oaspeții conduceau autoritar disputa, scor 5 – 0. Scorul de pe tabelă și modul în care decurgea jocul l-au făcut pe Sandu Iacob, antrenorul HC Vaslui să ceară time-out. Din păcate după primul sfert de oră Potaissa Turda era în continuare la cârma partidei și se mai distanțase la încă două lungimi, scor 4 – 11. Zece minute mai târziu diferența dintre cele două formații era tot de șapte goluri, scor 12 – 19, iar la pauză diferența crescuse la zece, scor 13 – 23.

HC Vaslui a început în forță repriza secundă și au redus din diferența, cu trei goluri marcate consecutiv. Potaissa Turda a ținut să le amintească de ce au fost în fruntea clasamentului ediția trecută și a revenit în joc. A oferit spectatorilor prezenți spectacolul de care vasluienii nu au fost capabili. Au marcat gol după gol și au stat suficient de bine pe faza de apărare pentru a-și asigura o victorie confortabilă, lipsită de emoții.

Sportivii pregătiți de Horațiu Gal au obținut un succes nesperat de ușor, deoarece meciurile disputate până acum între HC Vaslui și Potaissa Turda au fost foarte strânse. Vasluienii s-au în 2016 într-un meci amical cu 31 – 30, iar în Liga Națională cele două formații și-au câștigat meciurile disputate pe teren propriu. Vasluienii i-au învins în Sala Sporturilor cu 32 – 23, dar au pierdut în deplasare cu 30 – 32. În urmă cu doua sezoane vasluienii au obținut o remiza, scor 25 – 25 și o înfrângere cu 29 – 31.

Olimpici vasluieni, premiați de Handbal Club Vaslui

andrei popa premiat de hc vasluiAndrei Popă, elevul Liceului “Mihail Kogălniceanu” Vaslui și Andrei Chiriac, de la Liceul “Ștefan Procopiu” au fost felicitați înaintea desfășurării partidei pentru performanțele obținute în cadrul Olimpiadelor Internaționale de HC Vaslui, care le-a oferit câte un abonament pentru întreg sezonul Ligii Naționale. Andrei Popa s-a întors de curând de la Olimpiada Internațională de Informatică de la Kazan (Rusia), unde a obținut medalia de argint, după ce anul trecut obținuse bronzul. A mai obținut anul acesta medalia de argint la Balcaniada de Informatică, de la Nicosia (Cipru). Andrei Chiriac a obținut argintul la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button