AdministratieSanatate

„Rotary” dorește să achiziționeze un nou laparoscop pentru spitalul bârlădean

Ieri, primarul Bârladului a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Clubului Rotary Bârlad care au venit cu propunerea realizării unui parteneriat cu municipalitatea în vederea achiziționării unui laparoscop și a unei truse laparoscopice pentru secția Chirurgie a spitalului bârlădean.

rotary - boros - laparoscop2Chirurgii de la Spitalul „Elena Beldiman” operează cu un laparoscop vechi, care a fost reparat de mai multe ori. Dat fiind numărul mare de cazuri în care se impun intervenții laparoscopice, aparatul este mai mult decât necesar. O intervenție realizată cu laparoscopul este non-invazivă, presupune o spitalizare mai scurtă și o recuperare mai rapidă a pacienților.

Membrii Rotary Bârlad au reușit să strângă, în aproape un an, 140.000 de lei – o sumă importantă, dar insuficientă pentru achiziționarea laparoscopului împreună cu o trusă de instrumentar pentru colecistectomie, care costă peste 280.000 de lei.

La finalul primei întâlniri cu edilul orașului, reprezentanții Clubului Rotary nu au primit un răspuns cert, ci doar promisiunea că Primăria și Consiliul Local Bârlad vor încerca să identifice o sursă de finanțare ce va fi propusă spre alocare, cu destinația amintită, consilierilor locali.

rotary - laparoscop„În acest moment, ne confruntăm cu o serie de probleme stringente, dintre care reabilitarea Spitalului TBC este prioritatea priorităților. Sunt și alte obiective care nu mai pot fi amânate. De aceea, este dificil să alocăm acum 140.000 de lei pentru un laparoscop, ce-i drept, foarte util pentru spital. Încercăm, totuși, să-i sprijinim pe cei de la Rotary și poate să încheiem un parteneriat cu aceștia, mai ales că există și posibilitatea ca această sumă să fie achitată în 12 rate. Intenția mea este să-i ajut, dar nu pot să promit nimic concret acum”, ne-a declarat primarul Dumitru Boroș.

Membrii Clubului Rotary Bârlad sunt hotărâți să meargă până la capăt în realizarea demersului pentru dotarea secției Chirurgie cu un nou laparoscop. Vor ajuta medicii și implicit pacienții, achiziționând module ale laparoscopului, în funcție de banii strânși până acum. Dacă parteneriatul cu primăria se va realiza, atunci vor achiziționa întreg aparatul împreună cu trusa pentru colecistectomie. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button