Dezbateri despre limba română, la CARP Bârlad
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad a sărbătorit Ziua Limbii Române, pentru a șasea oară din 2011, când a fost instituită. Miercurea trecută, sala de conferințe a CARP a găzduit manifestarea „Grai tămâiat, cățuie de petale”, prilej cu care profesoara Livia Andrei a vorbit despre limba română, alături de profesorul Gruia Novac, care a prezentat lecția „Viitorul limbii române este dependent de preluarea bună a trecutului și de cultivarea judicioasă a prezentului”. Câteva considerații pe tema limbii române au făcut și profesoara Lucia Munteanu, membră CARP, preotul Răzvan Acostioaei precum și comisar șef Marinel Gâlcă, adjunctul șefului Poliției Municipiului Bârlad.
După aceste dezbateri dedicate Zilei Limbii Române, publicul a putut participa la programul artistic „Limba noastră-i o comoară”. Momentele artistice au fost susținute de grupul coral al Centrului de Copii „Zestrea buciumului” din Republica Moldova, dar și de grupul folcloric „Alunelul” al Școlii Generale Gara Banca și ansamblul folcloric „Răzeșii” din Pogonești.
„Este pentru al doilea an în care colaborăm cu Primăria Biești, raionul Orhei din Republica Moldova și a doua oară când sărbătorim împreună Ziua Limbii Române. Și cei din Republica Moldova sunt români, vorbim aceeași limbă și trebuie să o sărbătorim împreună. Ei ne-au dat o lecție sărbătorind Ziua Limbii Române încă din 1990”, a declarat Nicolaie Mihai, președintele CARP Bârlad.
În cadrul momentului artistic, profesorul Gruia Novac și scriitorul Petruș Andrei au recitat câteva versuri dedicate limbii române, iar colaboratori ai Casei au susținut și un moment muzical, vocal și instrumental. De asemenea, la sărbătoarea prilejuită de Ziua Limbii Române de la CARP, a fost prezent Iulian Bîcă din partea Consiliului Local.
„Nu sunt eu în măsură să apreciez cu exactitate calitatea acestui eveniment, dar ceea ce este important, este faptul că ele încă se organizează la Bârlad, iar la CARP a devenit o tradiție”, a declarat Iulian Bîcă la finalul evenimentului. (Mihaela NICULESCU)