Sanatate

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a găsit medici pe trei specializări foarte deficitare

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui a reușit să găsească medici pe trei specializările foarte deficitare, în urma numeroaselor concursuri organizate în acest an de conducerea unitatea medicală. Astfel, pacienții bolnavi de inimă sau diabet vor putea fi tratați de specialiști care au preferat să vină la Vaslui, lăsând calea străinătății sau centrele universitare.

Conducerea SJU Vaslui a reușit să rezolve o mică parte din problema cronică a deficitului de medici din unitatea medicală. După trei concursuri organizate în acest an, în care, de fiecare dată, au fost disponibile cel puțin 18 posturi de specialiști, reprezentanții spitalului au reușit să găsească medici pe trei discipline nu prea căutate la Vaslui. Astfel, un medic rezident diabetolog a reușit deja să promoveze examenul, fiind angajatul spitalului. De asemenea, pentru Secția de Cardiologie s-a înscris un medic care urmează să susțină concursul la începutul acestei săptămâni. În această secție, spitalul din Vaslui nu are angajat decât un singur medic, linia de gardă fiind asigură, în aceste condiții, cu specialiști de la Secția Interne.

Problema deficitului de medici este pe punctul de a fi rezolvată și la Serviciul de Medicină Legală, aflat tot sub coordonarea SJU Vaslui. Doi specialiști s-au înscris la concursul ce va fi organizat la Universitatea de Medicină și Stomatologie Iași în zilele de 12 și 13 septembrie.

Totodată, conducerea spitalului a reușit să angajeze și personal mediu, pe posturile de farmacist și biolog.

Nu ne vom opri aici cu organizarea de concursuri pentru posturile deficitare. Avem în continuare probleme în Unitatea de Primiri Urgențe, unde este nevoie de patru medici, precum și pe mai multe secții, cum ar fi oncologie, gastro-enterologie, radiologie, epidemilologie și sănătate publică și management”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Potrivit sursei citate, organizarea unui nou concurs va fi o chestiune de durată din cauza procedurilor complicate. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button