de Daniel MICU
Groaznic accident de circulație, sâmbătă noaptea, în satul Chircesti, comuna Miclesti. Un bărbat a murit, iar un altul a ajuns cu răni serioase la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat și a rămas suspendată pe marginea unei râpe. Doar pompierii au reușit să-i scoată pe cei doi din capcana de fier. Medicii de la SMURD nu au mai putut face nimic pentru șoferul în vârstă de 56 de ani. Pasagerul din dreaptă, un bărbat de 60 de ani dintr-o comună învecinată, a scăpat cu zile, însă a fost transportat la Spitalul de Urgență Vaslui pentru îngrijiri.
Sambătă, aproape de miezul nopții, câțiva tineri au văzut cum mașină care venea cu viteză a ratat o curbă la stânga și s-a răsturnat într-o râpă, fiind susținută doar de trunchiurile copacilor. Au sunat la 112 și au cerut ajutorul medicilor și pompierilor. Oamenii care locuiesc în zonă au ieșit din case speriați de zgomotul puternic și au încercat să îi scoată pe cei doi, însă nu au avut nicio șansa. Șoferul și pasagerul din dreaptă erau unul peste altul, blocați în autoturismul a cărui poziție era instabilă, așa că singurii care au putut interveni au fost pompierii de la Descarcerare.
Bărbatul care se află la volan suferise răni grave, iar medicii nu au putut decât să constate decesul. Polițiștii veniți la fata locului au făcut măsurători și au luat probe, au stat de vorba cu martorii și urmează să stea de vorba și cu rănitul aflat acum în spital, pentru a stabili imprejurările în care s-a produs accidentul.
Din primele cercetări reiese însă că șoferul a ratat o curbă la stânga, pe fondul întunericului, a neatenției sau a vitezei. Curba este una periculoasă și nu este semnalizată în niciun fel, așa cum nici drumul nu este marcat. Cei doi sunt dintr-o comună învecinată și nu se știe deocamdată motivul pentru care mergeau la Chirchesti.
Cercetările în zonă s-au încheiat după miezul nopții. După ce starea rănitului va permite, polițiștii vor stă de vorba și cu el. Cadavrul a fost transportat la morgă din Vaslui pentru necropsie.
Condoleante familiei soferului decedat. Pasagerul in varsta de 60 de ani, ranit in accident poate cere despagubiri in bani pe cale legala. http://despagubiri-victime-rutiere.webnode.ro