Sport

Atletico Vaslui este lider în Liga a III-a după ce a învins cu 1 – 0 pe Știința Miroslava

Atletico Vaslui continuă forma bună din Liga a III-a și a urcat pe primul loc în seria I, după ce a reușit al treilea succes consecutiv. Victoria echipei pregătite de Gabriel Crăciun a venit grație unui gol marcat de egipteanul Hany Ragab cu două minute înainte de fluierul final. A detronat-o pe AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, formație care a stat și are astfel un meci mai puțin disputat. Cele două echipe au acumulat câte nouă puncte, însă vasluienii au un golaveraj mai bun. Au marcat nu mai puțin de zece goluri și au primit doar trei după disputarea primelor patru etape. Formația de pe locul doi a punctat de patru ori și a primit un singur gol. Tot câte trei partide au disputat până acum și Sport Club Bacău, AFC Hărman și CS Sporting Liești, care cu șase puncte acumulate rămân în cursa pentru primul loc. AFC Metalosport Galați este și ea o candidată serioasă la promovare după ce a reușit să învingă în cele două meciuri disputate în acest sezon al Ligii a III-a.

Hany Ragab, golgheterul vasluienilor, trezește spaima în apărările adverse. Este al treilea meci consecutiv când scutură plasa adversarilor, după ce a adus victoria echipei sale cu AFC Hărman, scor 2 – 1. Și a reușit un hattrick în victoria cu CSM Pașcani, scor 7 – 1. Vasluienii mai au însă în lot un jucător capabil să facă diferența, pe Gabriel Buhăceanu care a marcat și el de trei ori cu CSM Pașcani.

atletico vaslui - stiinta miroslavaSpectatorii de pe Stadionul Municipal din Vaslui nu au putut asistă la prea multe faze de poartă în prima repriza, când finalizările spectaculoase au refuzat să își facă apariția. Meciul a fost extrem de disputat, cu ambele echipe reclamând lovituri de la 11 metri. Duelurile bărbătești s-au transformat în faulturi, iar Știința Miroslava a rămas în inferioritate numerică din minutul 57. Andu Moisi a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault în tușă. Știința Miroslava a fost mai prezentă în joc după minutul 65, când a intrat în joc Mădălin Crengăniș, care a avut două ocazii bune de a marca. Acesta a recuperat din nimic o minge în apropierea careului și l-a obligat să faulteze de “galben” pe antrenorul-jucător al gazdelor, Gabriel Crăciun, eliminat la rândul său pentru cumul de cartonașe.

Atletico Vaslui: Cernat – Acostachioae, Buhăceanu, Jugaru, Crăciun, Tartarau, Timis, Hany Ragab, Macovei, Epure și Cristescu.

Rezerve: Chișca, Codreanu, Botezatu, Grigoraș, Julei, Agache și Bîrsan.

Știința Miroslava: Tintea – Saritanu, Moisi, Tacutanu, Pantiru, Munteanu, Izmană, Taciuc, Hutanu, Savoaia și Marin.

Rezerve: Anton, Amarinei (70), Sasu, Crengăniș (65), Cerneutanu, Chelaru și Valeanu.

A marcat: Hany Hagab 87. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button