Social

Fostul schit al părintelui Mina Dobzeu a ars în urma unui incendiu provocat de persoane necunoscute

Fostul schit al părintelui Mina Dobzeu, cel care l-a convertit la religia ortodoxă pe cărturarul Nicolae Steinhardt, a ars în urma unui incendiu provocat de către persoane necunoscute, care au dat foc în interiorul clădirii părăsită de mai mulți ani din cauza alunecărilor de teren.

Incendiul a izbucnit, vineri noapte, în interiorul clădirii situată pe Dealul Moțocului, din municipiul Huși, și apoi s-a extins către acoperiș, astfel încât flăcările au putut fi observate de către localnici, care au sunat la numărul de urgență 112. Două echipaje de pompieri au fost trimise în zonă pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră fostul schit al părintelui Mina Dobzeu.

”Intervenția pompierilor a durat aproximativ o oră și jumătate, fiind afectată întreaga clădire, una situată pe terenul Episcopiei Hușilor, însă care nu era funcțională. Cauza incendiului o reprezintă focul deschis în spații închise făcut de către persoane necunoscute”, a declarat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Fostul schit care a ars în urma incendiului a fost construit în perioada interbelică, însă, din cauza alunecărilor de teren, s-a luat decizia părăsirii acestuia în urmă cu mai mulți ani. În respectivul lăcaș a locuit părintele Mina Dobzeu, arestat de trei ori pe timpul comunismului. În vârstă de 95 de ani, Dobzeu a fost cel care l-a convertit la religia ortodoxă pe cărturarul Nicolae Steinhardt. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button