Social

Membrele singurei asociații de femei din Bârlad strang rândurile pentru ajutorarea unei familii nevoiașe

O dimineață de toamnă specială, este propunerea Asociației Femeilor Întreprinzătoare „A FI” din Bârlad pentru de duminică, 9 septembrie.

De la ora 10.30, bârlădenii care vor să participe la un act de caritate sunt invitați la o terasă din spatele bibliotecii, unde vor putea savura un pahar cu must și o plăcintă caldă. Mustul va fi oferit gratis, din podgoria Mioarei Popa (membră „A FI”), însă plăcintele sunt contracost.

Membrele asociației noastre au pregătit mai multe feluri de plăcinte gustoase, pe care le veți putea savura alături de o ceașcă de must. Acțiunea noastră are un scop umanitar, de aceea am încercat să îmbinăm utilul cu plăcutul. Dorim ca, din vânzarea produselor de patiserie să obținem bani pentru a ajuta o familie pe care membrele asociației noastre au identificat-o și care are nevoie reală de ajutor”, ne-a declarat Mioara Popa.

Cei ce vor fi prezenți la acțiunea caritabilă organizată de „A FI” Bârlad vor putea admira și tablouri din creația Cristinei Grigoraș, artist plastic amator, simpatizantă a Asociației „A FI”. Cei interesați să achiziționeze tablouri trebuie să știe că banii vor ajunge tot în fondul „A FI” și vor fi folosiți în scop umanitar. Surpriza pregătită de organizatori va fi o tombolă, câștigătorul urmând să primească un coș plin cu produse de toamnă – vin, cozonac și alte produse de panificație.

Întâlnirea de duminică va fi presărată și cu momente muzicale susținute de artiști locali. „A FI” are mai multe proiecte pe care vrea să le pună în practică începând de la anul. Printre acestea, asociația se va implica și în organizarea unui festival al toamnei la care orice bârlădeni sau locuitori ai satelor din jur, producători agricoli sau crescători de animale, meșteri populari, să-și prezinte produsele, punând astfel Bârladul pe harta festivalurilor originale din țară. „Drumul vinului”, sau „Festivalul cașului” sunt doar două propuneri la care se gândesc membrele „A FI” Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

One Comment

  1. Buna dimineata! Evenimentul va avea loc pe data de 9 octombrie! Barladenii sunt asteptati sa savureze o placinta calda si o cana de must de Bohotin!

Back to top button