Social

Florin Piersic senior, la inima vasluienilor, printr-un recital de zile mari, în cadrul Festivalului ”C. Tănase”

Maestrul comediei, și nu numai, Florin Piersic senior, a avut o reprezentație de zile mari la Vaslui. Pe lângă trăirile sale comice spuse publicului în stilu-i caracteristic, actorul a captivat atenția spectatorilor cu poezie și muzică, totul într-un recital care i-a ținut permanent conectați pe cei prezenți în sala de spectacole a Casei de Cultură Vaslui.

Un festival internațional al umorului, cum este cel de la Vaslui, ar fi cu siguranță mai sărac fără participare unor nume legendare de actori, cum ar fi Horațiu Mălăele, Dan Puric sau Florin Piersic. Vasluienii au avut norocul să-i poată admira și aplauda pe toți cei trei monștri sacri ai scenei românești pe scena Casei de Cultură ”C. Tănase”. Ultimul din festival, dar nu cel din urmă, care a încântat inimile spectatorilor a fost Florin Piersic senior. Chiar dacă anii au trecut peste actor, sufletul acestuia rămâne, așa după cum a demonstrat-o, mereu tânăr. Timp de mai bine de o oră, a vibrat alături de public, într-un recital pe care actorul l-a numit ”o întâlnire de suflet”. Pe lângă povești adevărate din viața sa, relatate cu hazul cunoscut, Florin Piersic a recitat poeme, a interpretat melodii care i-au marcat tinerețea și, nu în ultimul rând, a susținut momente de măiestrie actoricească.

”Spectacolul meu înseamnă poezie, înseamnă o istorie a teatrului în care, alături de mine, îi pomenesc celor prezenți pe unii dintre cei mai mari artiști ai acestei țări. Am venit în fața publicului cu dorința de a-l sensibiliza, de a transmite un mesaj de frumos, de bucurie, de speranță și, dacă până la sfârșitul spectacolului nostru văd zâmbetul pe fața lor sau lacrima în colțul ochilor, înseamnă că mi-am atins scopul”, a declarat Florin Piersic.

Cu siguranță, maestrul și-a atins atins scopul în condițiile în care a fost aplaudat minute în șir de către spectatorii prezenți la spectacolul său. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button