(Video) Bârladul, sub ape
Jale pe străzile Bârladului în prima parte a zilei de astăzi, după ce zeci de străzi au fost acoperite de ape. Cantitatea mare de precipitații a arătat, iarăși, că sistemul de canalizare pluvială a orașului este la pământ. Ca la fiecare ploaie mai zdravănă, zone întregi din oraș au dispărut sub puhoaile de apă care au revărsat ca niște mici gheizere prin gurile canalelor care nu au mai putut face față debitului uriaș. Vorbim de aceleași zone care la fiecare ploaie mai puternică sunt năpădite de ape, precum Bulevardul Primăverii (în zona Gura Leului), intersecția străzii Cetinei cu Bulevardul Republicii (zona Stadion), cartierele Munteni și Podeni etc. Sunt străzi întregi acoperite de ape, iar echipele AQUAVAS SA nu au putut face altceva decât să se chinuie să desfunde canalele, multe dintre ele colmatate și din cauza mizeriilor sau aluviunilor aduse de puhoaiele de ape.
La Gura Leului, nivelul apei a fost atât de ridicat încât a intrat în magazine și în câteva scări de bloc. Practic, oamenii nu au putut parcurge aceste străzi fără ca apa să le pătrundă în haine și în încălțăminte. Circulația rutieră s-a desfășurat extrem de anevoios, iar în multe intersecții șoferii au refuzat să se aventureze.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=m8Saob7NG4A&w=560&h=315]
Pe strada Grahilor, din cartierul Munteni, oamenii au sunat la 112 din cauză că nu mai puteau intra în curți. Inițial, a intervenit doar Serviciul voluntar de urgență care a evacuat apa cu motopompele de la Aquavas Bârlad. Ulterior a fost nevoie de intervenția pompierilor militari, în cazul a trei curți, în suprafață totală de 200 de metri pătrați.
Județul Vaslui se află sub cod portocaliu de vânt și ploi până în această seară la ora 18.