Sport

Internazionale Traian Vaslui debutează săptămâna viitoare în Campionatul Național de Futsal pentru Juniori U19

Județul Vaslui va avea anul acesta o reprezentantă în faza grupelor Campionatului Național de Futsal pentru juniori U19. Este vorba de Internazionale Traian Vaslui, care debutează pe 20 octombrie, de la oră 19:00, cu Politehnica Iași. Va fi un meci extrem de dificil, pentru că ieșenii sunt campionii de anul trecut. Vasluienii vor mai da piept în faza grupelor cu Sănătatea Darabani (semifinalistă anul trecut) și Futsal Ceahlăul. Fiecare echipă își va întâlni adversarele de câte patru ori, de două ori în tur și de alte două în retur. Turul se încheie pe 4 decembrie, iar competiția se va relua pe 4 martie. Primul meci al reprezentanților noștri în postura de gazde va fi dispută cu Futsal Ceahlăul de la sfârșitul lunii octombrie

internazionale-traianÎnscrierile rămân deschise și cei dornici să reprezinte Vasluiul în competițiile naționale de futsal pentru juniori se pot alătura echipei Internazionale Traian chiar și după începerea campionatului. Echipa condusă de Andreea Soos va fi afiliată în curând la Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, iar anul viitor se dorește afilierea ei și la Federația Română de Fotbal.

În acest sezon participă 20 de echipe care sunt impărtite în cinci serii regionale. Printre posibilele adversare ale vasluienilor în fazele următoare sunt: United Galați, Dunărea Călărași, Viitorul Vernesti (Buzău), Viitorul 2010 Buzău, Spicom Sf. Gheorghe, KSE Tg.Secuiesc, Coltea Brașov, Blue Angel Cristian Brașov, City’ Us Tg.Mureș, Futsal Klub Od.Secuiesc, Clujana Cluj, Pro Tineret Sighișoara, Autobergamo Deva, Informatică Timișoara, Muncitorul Reșița și Șoimii Simand (Arad).

Meciul tur al barajului de calificare Final 8 Cupă României va avea loc pe 11 – 12 februarie, iar returul o săptămână mai târziu. Pentru calificarea Final 8 Campionat barajul va fi disputat tot în sistem tur – retur, pe 6 -7 mai și 13 – 14 mai. Turneu Final 8 al Campionatului Național se va disputa în perioada 27-29 mai.

Internazionale Traian va participa în acest sezon pe trei fronturi, după ce evoluează deja în campionatul județean de minifotbal și se va mai înscrie și în campionatul de futsal pentru seniori.

Încep înscrierile la Campionatul Județean de Futsal

bogdan-ghDe pe 15 octombrie cei dornici să participe la Campionatul Județean de Futsal se pot înscrie. „Se pun bazele unui corp de arbitri de futsal care să poată oficia în competițiile de Under 19 și în Campionatul Județean de Futsal. Noi dezvoltăm deja acest fenomen prin Winter Cup, dar încercăm să respectăm cât mai fidel regulamentul de futsal al Federației și al FIFA. Ne dorim ca la Winter Cup să fie și o secțiune de futsal care să respecte întocmai aceste reguli. Am făcut o propunere la Federație pentru a se găsi o soluție că învingătoarele din campionatele județene să meargă într-o faza superioară. Momentan campionatele județene de futsal sunt doar pentru a spori popularitatea sportului și a da posibilitatea unei competiții oficiale. Dorim să fie și o fază regională sau națională”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele Asociației Județene de Fotbal Vaslui. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button