AdministratieSocial

Zeci de oameni au stat din nou în frig la Agenția de Mediu, unii peste 24 de ore, pentru a prinde ”Casa Verde”

Zeci de persoane au stat la rând în frig, unii și peste 24 de ore, în fața Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui pentru a prinde un ajutor financiar de la stat din cei 393.000 lei acordați suplimentar județului Vaslui pentru instalarea de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă.

Suplimentarea fondurilor alocate de stat pentru Programul ”Casa Verde” a condus din nou la formarea de cozi la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui cu mult înainte de începerea activității la instituția în cauză. Astfel, primii solicitanți de ajutoarea bănești pentru instalarea de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă s-au așezat la rând încă de duminică dimineață, de la ora 9.00. În cursul serii, numărul celor care stăteau în fața APM ajunse deja la peste 50 de persoane astfel încât, luni dimineață, la începerea programului, angajații Agenției de Mediu au împărțit 99 de bonuri de ordine. Peste noapte, s-a strigat prezența din oră în oră, oamenii adunându-se de prin parcarea supermarketului situat în fața APM Vaslui pentru a striga ”prezent” și a nu-și pierde rândul. Din păcate, și de această dată, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, fondurile sunt insuficiente pentru toți cei care au stat la coadă.

”Din calculele noastre, cei 393.000 de lei acordați suplimentar pentru județul Vaslui vor ajunge pentru aproximativ 55 de persoane. Cu foarte mici excepții, cererile sunt pentru acel ajutor financiar de 6.000 de lei, adică pentru panouri solare sub presiune”, a declarat directorul APM Vaslui, Mădălina Nistor.

În prima sesiune din urmă cu o săptămână, Agenția de Mediu Vaslui a aprobat pentru Programul ”Casa Verde” 196 de dosare, în valoare totală de aproape 1,2 milioane de lei. Toate cererile au fost trimise la București, pentru evaluarea finală, care se va face de către Administrația Fondului de Mediu.

Prin Programul ”Casa Verde”, se acordă ajutoare bănești de la stat de 3.000 de lei, pentru instalare de panouri solare nepresurizate, de 6.000 de lei, pentru instalarea de panouri solare presurizate, și 8.000 de lei, pentru instalarea de pompele de căldură, exclusiv pompe de căldură aer-aer. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button