Din cei 535 de candidați care s-au prezentat la testarea psihologică pentru ocuparea a 47 posturi vacante de agenți de poliție din structuri operative au fost declarați admiși doar 396.
Totodată, pentru locurile de ofițeri specialiști s-au înscris 99 candidați, din care 80 s-au prezentat la testarea psihologică, trecând testul 75.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a inițiat procedura de ocupare, prin concurs, prin încadrare directă, trecere în corpul ofițerilor a agenților cu studii superioare sau reîncadrare, a unor posturi vacante, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituției.
Lista candidaților declarați apt psihologic, informații complete privind desfășurarea celorlalte probe de concurs și criterii de departajare, tematica și bibliografia necesare susținerii concursului/examenului sunt postate pe pagina de internet a Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, www.itpfiasi.ro, precum și la avizierul unității. Candidatíi care au trecut testul psihologic trebuie sa se prezinte la sediul unitatii, pentru a le fi eliberate trimiterile pentru întocmirea fișei medicale-tip de încadrare în M.A.I.
Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul P.F.R., se înscrie în obiectivele instituției de creștere a capacității de acțiune la nivelul structurilor teritoriale și, implicit, întărirea componentei operative a Poliției de Frontieră. (G.P)