RC Bârlad a pierdut în fața celor de la CSUAV Arad
Rugby Club Bârlad a suferit în weekend a doua înfrângere din acest sezon al Diviziei Naționale de Seniori (DNS), scor 12 – 15 cu CSUAV Arad. După o primă repriză disputată foarte energic cele două formații erau la egalitate, scor 7 – 7. Experiența arădenilor, alături de o prestație îndoielnică a arbitrului a făcut ca bârlădenii să cedeze în repriza secundă. Raportul eseurilor a fost de 2-2, astfel că decisivă s-a dovedit lovitura de pedeapsă concretizată de învingători.
„Adversara noastră a avut în grămada jucători impresionanți, foarte mari și au dominat astfel la pachet. Ai mei nu s-au mai putut organiza, nu am mai avut relații de joc. Tinerețea noastră s-a văzut și nu am mai avut capacitatea de a ne reveni. Eu în fiecare an schimb echipa, câte cinci – șase jucători pleacă. Putem în continuare să ne atingem obiectivul de a juca în play-out, cu o clasare pe cel mult locul patru. Nu este un capăt de țară că am pierdut acest meci, putem ajunge să disputăm întreg campionatul”, ne-a declarat antrenorul Ioan Harnagea.
În celelalte meciuri ale etapei a 3-a DNS CS Năvodari a învins cu 54 – 5 pe CS Mănăștur, iar CS Știința Petroșani a trecut de RCM Galați cu 35 – 19. CSM Bucovina Suceava a reușit și ea o victorie, scor 19 – 12 cu RC Stejarul Buzău.
RC Bârlad ocupă locul șase în clasament cu șase puncte. Pe primul loc se află CS Știința Năvodari, neînvinsă până acum, cu 14 puncte. CS Năvodari are 11 puncte, iar RC Stejarul Buzău completează podiumul, cu nouă puncte. Tot nouă puncte are și CSM Bucovina, dar un esaveraj inferior. CSUAV Arad ocupă locul cinci, cu opt puncte. (George PROCA)