Sunt produs al școlii bârlădene
”Cu ani în urmă, într-o toamnă frumoasă, doi tineri au hotărât să-și unească destinele. E vorba de Elena a lui Neculai Turcu din Vladia, comuna Dragomirești și Vasile Bichineț, din Gherghești, venit ca învățător în comuna Elenei. Din dragostea lor curată, peste un an am apărut eu, Corneliu, primul lor copil. Cum am urmat calea firească a tuturor celor născuți în ’56, am avut o copilărie deosebită în lumea mirifică a satului, m-am bucurat de tot ceea ce înseamnă prietenie în perioada copilăriei. Școala primară am făcut-o în satul meu, Vladia, iar părinții au considerat că e bine să urmez clasele V-VIII și liceul la Bârlad.
Plecarea mea spre Bârlad a fost norocul vieții mele, deoarece când am început școala, pe strada Cetinei, Școala generală nr. 3 devenită, mai târziu, Școala generală nr. 8, acolo unde domnul Țugulea, profesorul de matematică, era director, am putut să intru în competiția școlară cu cei mai buni copii din Bârlad. Având lacune suficiente în prima perioadă a anului școlar de debut, mi-a fost foarte greu. Însă, încet-încet am recuperat și, după absolvirea clasei a VIII-a, am dat examen și am reușit să intru la Liceul Pedagogic.
Este momentul (am făcut-o și cu alte ocazii) să le mulțumesc colegilor cu care am fost patru ani de zile la școala generală din Bârlad.
De asemenea, îi amintesc pe profesorii deosebiți care ne-au format atunci: Rânceanu, la fizică, Grigoriu – română, Antonie – română și mulți alții, care au știut să scoată ce era mai bun în noi.
Liceul Pedagogic mi-a dat șansa să devin la 20 de ani învățător în satul Poiana Pietrei, comuna Dragomirești, comuna mea natală. Și pentru că nu mi s-a părut suficientă formarea mea, am exersat, ca toți de pe vremea aceea, un instrument: acordeonul, care mi-a fost prieten tot restul vieții.
În plus, de trei ori pe săptămână, obișnuiam să mă întâlnesc la sala de sport din centrul Bârladului cu Petrică Botez. Am fost component al lotului de box al Bârladului la echipa ”Metalul”. Pe vremea aceea, Bârladul era cunoscut în toată țara prin echipa de handbal, prin două echipe de gimnastică – fete și băieți, prin ”Gloria” Bârlad, echipa de fotbal, dar și prin echipa de rugby. Nu este echipă în țară care să nu fi avut doi-trei oameni porniți din Bârlad.
De asemenea, cu echipa de box a lui Petrică Botez s-au ridicat din Bârlad nume care aveau să devină cunoscute în toată țara: Florescu, Țuțu Chilondojan – luptător, Jebu – halterofil de talie mondială și europeană. Ca boxeri, să nu-i uităm pe Gică Lupan, Manole Caramfil, Iulică Iovu, Furmuzache, Nică Alion, frații Dandeș, Gheorghe Ivas.
Le adresez acestora un gând bun, pentru că eu nu știu unde să-i mai găsesc. Căutați-mă, dragilor, la sediul Partidului Mișcarea Populară din Bârlad, că eu am rămas același. Vă aștept cu mare plăcere. Iar dacă pot să fac ceva pentru voi, o fac.
După ce am fost doi ani învățător în comuna mea, am urmat Facultatea de filozofie în Iași. Am primit repartiție în Oravița, în județul Caraș Severin. După un an, am venit în județul Vaslui, unde am și rămas. Nu este sat, cătun, comună sau stradă din orașele județului Vaslui unde să nu fi fost și unde să nu fi întâlnit pe cineva cunoscut.
Acum, în perioada aceasta, fiecare candidat la parlamentare încearcă să se prezinte într-o lumină cât mai favorabilă. Nu caut acest lucru. Eu vreau să mă prezint așa cum sunt: ca un fost elev al Bârladului, ca un fost sportiv al Bârladului și ca un om care, aflat la conducerea județului Vaslui, a ajutat Bârladul. De numele meu este legat Proiectul de reabilitare a Centrului Cultural Istoric al Bârladului: teatrul, muzeul și parcul central, Pavilionul Guguianu, modernizările care s-au făcut la școlile speciale și, bineînțeles, tot ce înseamnă infrastructură.
Adresez tinerilor, maturilor, îndemnul de a se înscrie într-un partid nou, care poate deveni important și decizional în România: Partidul Mișcarea Populară. Eu sunt aici de pe 15 septembrie, am venit aici pentru că patru ani și jumătate din viața mea s-au irosit la PNL. Un partid bun, dar condus de niște idioți în județul Vaslui”.
