Anual, zeci de femei din județul Vaslui sunt agresate fizic, iar aceste tragedii afectează, ca victime colaterale, și copiii acestora. Un tată sau un soț iresponsabil, alcoolic și violent, face viața unor ființe nevinovate un calvar, cu impact emoțional în timp.
În timp ce zeci de familii tremură de frica pumnului și amenințărilor, statul român se dovedește neputincios din cauza legilor permisive, care par de multe ori în favoarea agresorului. Totuși, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui (DGASPC) au observat o scădere a numărului victimelor violenței domestice în 2016 față de anul anterior, însă poate fi doar vârful icebergului, pentru că fenomenul este departe de a fi eradicat. Dacă anul trecut au avut nevoie de protecție în centrele specializate din cadrul DGASPC Vaslui 77 de femei, anul acesta s-au înregistrat doar 47 de victime ale violenței domestice. Împreună cu cele 47 de femei au avut de suferit și cei 83 de copii ai lor, care, fie au fost internați alături de mame pe o perioadă determinată, fie au fost dați în plasament familial.
Într-un mediu familial violent, copiii nu se mai află în siguranță și chiar dacă sunt îngrijiți și crescuți corespunzător de către mamă, dacă aceasta nu solicită instanței un ordin de protecție împotriva soțului violent, riscă să rămână fără copii, care vor fi scoși din familia naturală de către Protecția Copilului. De ce se ajunge în aceste situații limită?
„În România, fiecare femeie este pe cont propriu. Agresorul, în schimb, primește constant câte o mână de ajutor. De la judecătorul care nu emite ordin de protecție în timp util. De la procurorul de caz care decide să lase violatorii în libertate. De la polițistul care nu intervine corespunzător. De la statul român care nu este în stare să asigure adăposturi și centre de asistență în cele mai multe zone în care domnește sărăcia iubirii și a dragostei. De la Legea Medierii care oferă agresorului șansa nesperată de a-și cumpăra nevinovăția. De la jurnalistul care face rating pe seama violenței, prezentând-o drept divertisment. De la toți cei care râd în hohote la bancuri cu viol. De la toți cei care gândesc «a meritat-o, sigur a făcut ea ceva». De la rudele, vecinii și prietenii care sfătuiesc femeia să-l ierte ca să nu se facă ea de rușine. Jumătate din populația țării este captivă în acest sistem care îi sprijină pe agresori. în care o viață fără violență a devenit o loterie, în loc să fie un drept asigurat de politici publice, de instituții care să-și facă treaba și să aplice legea. Violența asupra femeilor este o infracțiune și trebuie pedepsită ca atare. Agresorii lovesc femeile pentru că pot și pentru că li se permite. Dacă statul român este permisiv și incapabil să creeze un cadru legal care să pedepsească și să descurajeze agresorii, statul român este complice cu agresorii. Indiferența hrănește violența! A nu face nimic înseamnă a-i lăsa pe bărbații care își agresează soțiile să o facă nestingheriți în continuare, pe violatori să violeze din nou, pe șefii hărțuitori să molesteze sexual angajatele, îi ajută, într-o formă sau alta, pe toți cei care atentează la integritatea fizică, psihică si sexuală a femeilor. Înseamnă a le lăsa singure pe femei în fața nedreptății sau a traumei suferite și a le condamna la tăcere”, ne-a declarat psihologul Ionel Brătianu, specialist în evaluarea victimelor violenței domestice.
Indiferența hrănește violența, iar violența naște violență. Cei mai mulți copii crescuți în medii violente vor deveni adulții violenți de mâine. În România, violența capătă tot mai mult teren ieșind din mediul familial în stradă, în spațiile publice și mai nou în școli.
În cazul violenței împotriva femeii, nu există circumstanțe atenuante, iar atunci când se produce reprezintă o încălcare a drepturilor femeii, un act criminal, inacceptabil. Aceasta este concluzia la care a ajuns comunitatea internațională și societatea civilă din întreaga lume. Nu întâmplător, în decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția privind eliminarea violenței împotriva femeii, iar șase ani mai târziu aceeași Adunare Generală a ONU a stabilit ziua de 25 noiembrie ca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeii. Această zi ar fi trebuit să fie pentru autorități și pentru ONG-uri o ocazie pentru a stabili un plan de măsuri și chiar de a organiza activități pentru conștientizarea de către societate a efectelor acestui flagel național. (Mihaela NICULESCU)
