Vremea extrem de rece a crescut încasările magazinelor de electrocasnice
Gerul năprasnic a adus o avalanșă de clienți în magazinele din Bârlad care comercializează produse electrocasnice. De departe, cele mai vândute au fost aerotermele cu prețuri între 45 și 85 de lei. S-au vândut destul de bine și caloriferele electrice cu ulei, care s-au comercializat cu prețuri începând de la 180 de lei până la 300 de lei.
„Luna ianuarie a fost destul de profitabilă până acum pentru magazinul nostru, față de aceeași lună a anului trecut. Dacă în 2016 au rămas în stoc multe electrocasnice pentru încălzirea locuinței, anul acesta am vândut foarte bine. Momentan, mai avem la raft doar două calorifere și trei aeroterme de dimensiuni mici. Cei mai interesați au fost bârlădenii cu copii, oameni tineri sau de vârsta a doua. Bătrânii nu s-au numărat printre clienții magazinului nostru. De asemenea, au cumpărat aeroterme și cei care vând în chioșcuri sau magazine, pentru a-și asigura confortul termic în timpul serviciului”, ne-a declarat administratorul unui magazin de specialitate din centrul orașului.
Cum iarna își va mai arăta colții, după o scurtă pauză, proprietarii de magazine speră să înregistreze vânzări mari în continuare, până în luna martie, când, de obicei, începe o perioadă moartă pentru magazinele care vând astfel de aparate electrocasnice. (Mihaela NICULESCU)