Cea de-a șasea ediție a “Winter Cup” Vaslui începe mâine
Cea de-a șasea ediție a „Winter Cup” Vaslui, cel mai puternic turneu de fotbal în sală din județ, începe mâine. Competiția va avea loc în Sala Polivalentã și în sala de sport a Liceului “Ion Mincu” din Vaslui. Va fi cea mai cea mai puternică de până acum, cea mai mare, cea mai antrenantă, cea mai serioasă dar și cea mai bine organizată ediție de până acum. În prima parte a competiției se vor duela echipele din județul Vaslui, iar din weekend-ul următor participă și echipele din celelalte județe. Spectatorii prezenți vor avea parte de o tombolă, în ziua finalei “Winter Cup” Vaslui 2017.
Turneul este organizat de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Direcția Județeană de Tineret și Sport Vaslui, Federația Română de Fotbal, împreună cu www.ConceptChampion.ro, cu sprijinul Clubului Sportiv Viitorul Vaslui și al Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui. De anul acesta competiția beneficiază de sprijinul Federației de Minifotbal din România și al Asociației Județene de Minifotbal Vaslui.
La Turneul Open participă 20 de echipe care au fost împărțite în cinci grupe. Grupa A este disputată de Inter Traian, Atletic Club Bârlad, Hercule și Sporting Bârlad. În B vor avea loc meciuri între Pajura Huși, Spartanii, Unirea Negrești și SC 2000 Lipovăț. Din grupa C fac parte Red Star, Simba, FC Ghergheleu și Rapid Brodoc. În D se înfruntă FC Murgeni, Alpiniștii, Arcadia și FC Moara Domnească. Grupa D este alcătuită din Victoria Morandi, Racova Pușcași, A.S Solidar și Știința Delești.
La Under 19 participă 10 echipe, care au fost împărțite în două grupe. În A evoluează Vaslui Juniors, FC Magista, L.T Ion Mincu, O.S LER și LPS Vaslui. În grupa B se duelează Sporting Juniorul, FC STARS, SPORTS 4 CHILDREN, CF CORMORANII și CS Vaslui.
Victoria Morandi, cea mai titrată din județ
Victoria este cea mai titrată echipă vasluiană ce încă activează. Ea câștigă sau este în primele trei patru echipe la absolut toate turneele ce se organizează în județul Vaslui. A fost înființată în anul 1996 și s-a numit inițial „Arsenal”, nume împrumutat din profesia de atunci a întemeietorului Daniel Mosneagu, care era angajatul Ministerului Apărării Naționale. Denumirea Victoria au preluat-o în 1999 de la echipa de fotbal cu care activau în paralel. Încă de la formare din echipă au făcut parte frații Daniel si Florin Moșneagu și Florin Roiu. Pe parcurs s-au alăturat Cristi Soldan și Ciprian Petruț. Din palmaresul impresionant acestora face parte și câștigătoarea de două ori a Winter Cup Vaslui (2014, 2015) și obținerea locului doi de trei ori (2012,2013 și 2016). An de an au fost recompensați și cu superlative la Winter Cup datorită jocului bun arătat. Cristi Soldan a fost cel mai bun jucător la ediția din 2013, a dat cel mai frumos gol în 2014 și a fost cel mai fair-play jucător în 2012. Alex Mihăilă a fost desemnat cel mai tehnic jucător la ediția din 2014 și golgheterul turneului în 2015. Ciprian “Carolică” Petruț a fost desemnat golgheterul turneului în 2016. Daniel Moșneagu a primit titlul de cel mai bun manager / antrenor în două rânduri, în 2014 și 2016.
Palmaresul celor de la Victoria Morandi mai cuprinde 11 titluri de campioană, trei locuri doi și un loc trei la Memorialul Nicolae „Cucu” Oancea. Adică 15 locuri pe podiumul competiției care se desfășoară de 16 ediții. Au câștigat Campionatul Județean de Minifotbal Vaslui de trei ori și au terminat pe doi de două ori. A câștigat și Cupa Campionatului de Minifotbal Vaslui. A câștigat Summer Cup Vaslui de trei ori și a terminat competiția o dată pe locul doi. A mai câștigat în 2011 Cupa Conservatorului. În 2013 și 2014 a terminat pe locul trei la Cupa “IA ȘI CÂȘTIGĂ”, organizată cu ocazia zilelor Iașului.
Campioni europeni de minifotbal și jucători de Echipa Naționala dispută Winter Cup
Una din reprezentantele celui mai puternic campionat de minifotbal din tara (Iasi) participa in premiera la Winter Cup. Este vorba de Auto Driver Premier Soft Iași, echipă care cu siguranță va pune probleme contracandidatelor la trofeu. De-a lungul timpului au cucerit o serie de trofee sau a urcat pe podium în competițiile disputate. Are în componență campioni europeni de minifotbal și jucători care activează în acest moment în Echipa Națională de Minifotbal a României (portarul Florin Marciuc Toader și atacantul Bogdan Andrei Chiper). Căpitanul lor este Ionuț Stirbets zis “FeCe”, celebrul si inegalabilul număr 5. A câștigat de nouă ori DGB IASI cu trei echipe diferite, a câștigat de 4 ori Cupa Radio Hit Iași. La nivel național a jucat 5 finale din care a câștigat 4, trei cu Magic Iași și una cu AldoorMagic AutoDriver Iași. A câștigat Cupa României, Supercupa României, Cupa Magic, Cupa Unirii, Memorialul Mitu Danilă, Cupa Vatra Dornei etc. La nivel internațional are 3 titluri europene cu naționala României de minifotbal și titlul mondial în Brazilia la Cupa Bergenbier cu Magic Iași.
Marian Anton, zis “Așchie” este cel mai bun marcator al minifotbalului ieșean. În toți anii în care a jucat la minifotbal a fost golgheterul competiției. Este campion local de nenumărate ori, cu echipe diferite (Calin Company, VULTURII Auto Driver, MAGIC IAȘI și Premier Soft), campion național cu MAGIC IAȘI și Aldoor Magic, campion european cu Naționala României. A câștigat Super Cupa României, Cupa MAGIC, Cupa UNIRII, Cupa DGB Iași. Este jucătorul ales de cele mai multe ori MVP-ul etapei la Iași. Deține câteva recorduri greu de egalat. Este singurul jucător care a marcat 120 de goluri într-un sezon, 85 de goluri în campionat și 35 de goluri în cupă. Este singurul jucător care a reușit să înscrie de 7 ori într-un singur joc (Vulturii Auto Driver – Rajac scor 20-0, în anul competițional 2007-2008, când a ieșit și campion). Este campion la Iași în ultimii 2 ani și sunt șanse foarte mari ca și în acest sezon să câștige titlul de campion și cel de golgheter. La jumătatea campionatului este pe primul loc cu 17 reușite. Informațiile centralizate despre echipa ieșeană le-am obținut de la Alin Onofrei, din Iași.
În sezonul 2005/2006 a câștigat Campionatul Județean de Minifotbal Iași – Divizia Galactică de Bahlui – Liga Magica II. În 2006 a câștigat și Cupa Radio Hit Iași. A câștigat Liga Magică în sezonul 2006/2007, iar în următoarea ediție a terminat pe doi. A cucerit în 2008 Cupa Unirii Iași. În sezonul 2008/2009 a terminat pe doi Liga Magica, iar anul următor s-a clasat pe patru. În 2010/2011 și 2011/2012 s-a încununat iar campioană. A terminat pe doi Turneul Final al Campionatului Național disputat în 2011 la Timișoara. Un an mai târziu a terminat pe doi, la Deva. În 2012 a câștigat iar Cupa Radio Hit Iași și a terminat pe patru la Cupa Unirii Iași. În 2012/2013 a câștigat Liga Magica II, iar în 2013 a terminat pe doi la Cupa Iașiului la Futsal și pe patru la Cupa Unirii Iași. În sezonul 2013/2014 a câștigat Liga Magica, iar în 2014 a terminat pe III la Cupa Radio Hit. În 2014/2015 a câștigat Liga Magica. In 2015 a câștigat Memorialul Mihai Dănilă și a terminat pe patru la Campionatul Regional Nord – Est de la Roman. În 2016 a câștigat Cupa Unirii Iași și a terminat pe doi la Cupa Magic Iași. (G.P)