Politic

Deputatul Daniel Olteanu (PNL), răspuns adresat academicienilor semnatari ai apelului „Identitate, Suveranitate și Unitate Națională”

Deputatul PNL Daniel Olteanu a susținut luni o declarație în plenul Camerei Deputaților, ca reacție la apelul adresat societății de către mai mulți academicieni. Deputatul liberal a transmis că apelul „IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ” ar trebui îndreptat către Guvern și PSD, care se fac vinovați de adȃncirea graniței dintre Estul și Vestul țării, prin alocarea discreționară a fondurilor de la bugetul de stat.

”Unitatea națională și eliminarea dezbinării din societate sunt teme pe care le putem aborda politicianist sau, dacă există responsabilitate, le putem aborda pragmatic. În acest sens, bugetul de stat, în forma în care a fost propus și votat, este primul și cel mai important exemplu al transformării românilor în cetățeni privilegiați și cetățeni de categoria a doua, prin politica majorității guvernamentale.

Consider că, prin promovarea unor politici de acordare discreționară a fondurilor de la bugetul de stat, ajungem ca județe precum Vaslui, Botoșani, Neamț sau Vrancea să suporte cheltuielile municipiului București sau ale județelor bogate. Atunci când, din bugetul Ministerului Transporturilor, pe fișe de obiective de investiții, rezultatele sunt zero kilometri de infrastructură în cele mai sărace județe ale țării, cele mai izolate în același timp, nu putem aduce în discuție teme precum „unitatea națională”. Atunci când Guvernul decide că românii se împart în două categorii, iar unii sunt mereu în rolul rudelor sărace și abandonate, nu putem vorbi de „unitate națională” decât ca slogan gol de conținut. Atunci când este refuzat orice amendament, făcut cu bun-simț, pentru a îndrepta această eroare și pentru a pune Moldova pe hartă, nu putem vorbi de „unitate națională”.

Cred că apelul domnilor academicieni trebuie să aibă un singur destinatar: Guvernul României. Este cel care, prin bugetul alocat infrastructurii, a decis că direcția județului Vaslui este spre Est, nu spre Vest.

Centenarul Marii Uniri ar trebui să însemne și altceva decât festivism și discursuri, ar trebui să ne facă pe toți mândri că suntem romȃni. Ar trebui, în egala măsură, să ne facă parte integrantă din aceeași Românie. Din păcate, nu putem fi solidari în momentul în care unii, prin politică de stat, ne izolează cu premeditare.

În clipa de față, există două Românii. Județul Vaslui face parte din acea Românie condamnată la sărăcie, care, chiar și în această situație, contribuie la bugetul național cu mai mult decȃt primește. O astfel de politică de stat nu este nici națională, nici europeană, ci, mai degrabă, un demers în măsură să adâncească și mai mult granița dintre Est și restul țării. Vrem și avem dreptul să simțim că facem parte din aceeași Românie, dar suntem trimiși către Est.

În concluzie, consider că apelul domnilor academicieni ar trebui îndreptat cu precădere spre cei care se fac vinovați de această dezbinare pe criterii politice, spre aceia care decid ca, în infrastructură, să ajungă miliarde de lei în București și zero lei în Vaslui. Dincolo de proclamații, aclamații, apeluri sau memorandumuri, Vasluiul, la fel ca orice alt județ din Răsăritul României, are nevoie de autentificarea dreptului legitim de a exista în Romȃnia.”, a susținut deputatul Daniel Olteanu.

Related Articles

Back to top button