Sport

Un vestit specialist în arte marțiale din Anglia le-a dat bârlădencelor lecții de autoapărare

George PROCA

Asociația Myosotis a organizat timp de trei zile, în perioada 23 – 25 februarie, un curs introductiv de fitness și autoapărare pentru doamne și domnișoare. Fondurile generate vor fi donate pentru susținerea educației copiilor cu dizabilități din Centrul de Zi „Casa Esme” Bârlad. Atmosfera a fost una prietenoasă, distractivă, iar inedita idee de strângere de fonduri a atras atenția bârlădencelor. S-au înscris 15 femei, cu vârste cuprinse intre 16 și peste 50 de ani, care au fost foarte mulțumite de investiția de 100 de lei făcută.

„Din fericire deși am avut anumite experiențe neplăcute nu ar fi fost nevoie să aplic tehnicile învățate în cadrul acestui curs. Totuși de multe ori lipsește foarte puțin ca lucrurile să degenereze, motiv pentru care consider ca e bine să fim pregătite. E important să știi ce trebuie să faci dar am învățat și ce să nu faci ca să eviți să ajungi în situații critice”, ne-a declarat una dintre cursante.

Traineri au fost britanicul Roy Porteus, specialist în tehnici de autoapărare și securitate personală și Petrică Popa, instructor de fitness și Aerobic în Bârlad. Colaborarea dintre Myosotis și Roy Porteus este mai veche și a început în 2001, când trainerul din Marea Britanie a participat la o tabără de vară organizată de Asociația Myosotis pentru copiii cu dizabilități. A venit atunci în România și a făcut programul sportiv, activități, jocuri de echipa. Tot atunci s-a pus și bazele unui club de arte marțiale la Bârlad, axat pe un stil malaezian care se numește Silat Lincah. Această activitate a prins foarte bine la Bârlad și timp de mulți ani copiii și tinerii din Bârlad, printre care și voluntari ai asociației Myosotis, au avut sprijin și au învățat ce înseamnă disciplina, autocunoașterea. Au fost ajutați să fie pregătiți din punct de pregătire psihic dar și fizic pentru situațiile cu care se vor confrunta în viitor. Acest stil se mai practica în 2001 în România doar la Timișoara. iar în Europa mai erau atunci un club în Belgia și un altul în Marea Britanie.

“Pe timpul colaborării noastre cu Roy Porteus ne-am antrenat în diverse săli de sport din Bârlad, iar o dată pe an acesta venea în România și dădeam examen. Eu m-am pregătit cu el aici, dar am și mers de câteva ori în Marea Britanie pentru a continua antrenamentele. Începutul anului a adus cu el dificultăți financiare la Casa Esme, centru de zi pentru copii cu dizabilități, iar datorită faptului că am ținut mereu legătura cu acesta s-a oferit să ne ajute. Pentru că Petrică avea acces în zona de fitness, iar Roy avea noțiunile de autoapărare am conceput împreună acest curs introductiv pentru femei. Este important să fie în siguranță și chiar dacă nu poți în trei zile să stăpânești acestă disciplină acest curs ar putea face diferența în viața lor într-un moment delicat. Există multe alte metode de a strânge bani pentru o cauză și sperăm ca acest curs să fie un exemplu de urmat la noi în comunitate”, a declarat pentru Est News Mihai Popa, președintele Asociației Myosotis Bârlad.

Povestea lui Roy Porteus, britanicul cu o vastă experiență în artele marțiale

Roy Porteus a fost de acord să ne împărtășească despre începuturile pasiunii sa pentru artele marțiale, dar și cu ce impresii a rămas după această fructuoasă colaborare cu Asociatia Myosotis din Bârlad.

„Am început să mă pregătesc în disciplina artelor marțiale în 1986 într-un sistem de karate modern. Asta înseamnă că era predat în engleză, nu în japoneză și era totodată o latura sportiva a sa, nu era practicat doar în ideea de autoapărare. Am ajuns să mă axez pe partea sportivă și ulterior am practicat kick – boxing. Am concurat pentru câțiva ani în Anglia în campionatele naționale, atât individual cat și în echipă. Dar cum se întâmplă uneori am suferit în 1991 o accidentare, motiv pentru care am fost nevoit să fac o pauză de șase luni. Mi s-a dat astfel o șansă pentru a reflecta la faptul că mă axasem prea multe pe partea sportivă, de dragul gloriei și neglijasem partea de autoapărare. Încă practicam karate modern, dar am învățat un stil malaezian, silat, care se bazează pe arme: cuțite, macete, pumnale,etc. Cu trecerea anilor m-am calificat pentru a îndeplini funcția de „close protection operative”, ceea ce filmele numesc bodyguard. Dar facem mult mai mult de atât, suntem nevoiți să facem o evaluare completa a posibilelor amenințări, trebuie să învățăm multe despre cultura tarilor în care ne desfășurăm activitatea și să cunoaștem foarte bine mediul înconjurător. M-am pregătit și în America, unde am obținut calificarea de „personal protection specialist”, echivalentul deprinderilor învățate în Marea Britanie. Am fost în California și Las Vegas, unde am reușit astfel să deprind stăpânirea armelor de foc, lucru interzis în Marea Britanie dacă nu faci parte din armată sau poliție. Am absolvit cursurile pentru Pistol Avansat, Pușcă și Shotgun, de la National Riffle Association. Am lucrat pentru o companie americana timp de opt ani și am ajuns sa călătoresc în peste 35 de tari. Dar la un moment dat nu mai poți continua un astfel de stil de viață în care nu îți mai vezi familia și prietenii. Încă fac aceeași activitate, continui și să instruiesc, dar acum sunt independent. Îmi desfășor activitatea în prezent în Londra, unde protejez o familie, dar am și șansa de a-i revedea pe cei dragi mai des. Am început această activitate pentru sănătate, pentru că eram foarte bolnav, dar deja după a doua lecție am fost cucerit și am știut că voi rămâne. Tocmai terminasem școala, începusem să lucrez și sufeream constant de epuizare, pierdeam masa musculara. Pentru că fratele meu avea la muncă un coleg care făcea karate mi-a propus să mergem amândoi pentru că mi-ar prinde bine ca recuperare. Mi s-a părut o idee bună pentru că singur e greu să te motivezi să mergi la sală. Dacă te gândești că îți dezamăgești o persoană dragă când lipsești și mai este cineva acolo calificat care vrea mereu să dai tot ce poți e cu totul altceva. Mi-ar fi plăcut sa fiu într-o formație rock, ma pricepeam un pic la chitara dar nu suficient și nu pot să cânt așa că a rămas la stadiul de vis. Am jucat diverse sporturi cum ar fi fotbalul sau baschet și îmi place sa urmăresc în postura de spectator discipline precum motociclism viteză, formula 1 sau raliuri. În activitatea mea facem și lecții de condus, de obicei o faci la modul obișnuit, dar pot apărea situații în care trebuie sa te pricepi foarte bine pentru a îndepărta pericolul. Sunt foarte mulțumit de cum au decurs lucrurile în cadrul acestui curs. Am lucrat timp de câteva ore în fiecare zi, dar am văzut dedicare din partea lor, așa că mi-a fost ușor. Cea mai mare provocare a fost bariera lingvistică, știu să spun câteva cuvinte în română, dar nici măcar o propoziție. Sunt multe aspecte pe care le poți copia după ce vezi cum se face, dar sunt foarte bucuros că îi am alături de atâția ani pe Petrică și Mihai, care au putut explica de fiecare dată în detaliu ce am vrut să le transmit. De când colaborez cu Myosotis ne-am distrat de fiecare dată, dar am fost și conștiincioși și din acest motiv revin mereu cu plăcere la Bârlad. Dacă vor avea nevoie de mine și voi fi liber sper să fiu aici și la anul”, a declarat Roy Porteus pentru Est News.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=pIB92LWnzHQ&w=560&h=315]

Noțiuni de siguranță personală

Stai mereu în „cod galben”, starea ta de atenție constantă este cheia către siguranța ta. Privește, ascultă, verifică și analizează pietonii și traficul care vin din sens opus. Infractorii aleg „țintele ușoare”, persoanele care sunt total rupți de realitate, fără a fi conștienți de mediul înconjurător. Ia atitudine, apără-te, dialoghează, distrage atenția, răspunde și evadează. Cele patru opțiuni, în ordinea priorităților sunt ascunderea (potențialul atacator nu știe unde ești, dar tu realizezi potențialul unui atac), acoperirea (pui ceva între tine și atacator, câștigi timp pentru a te ascunde, a striga după ajutor sau a te înarma), eschivarea (să te pierzi într-o mulțime sau să în spatele unei uși greu de spart) și contra-atacul (ultima ta scăpare).

Să ai mereu suficient combustibil în mașină și parchează-ți mașina cu fața spre direcția în care urmează să pleci. Parchează într-o zonă deschisă și bine luminată. La întoarcere, să ai mereu cheile în mână și pregătite. Deplasează-te în perechi sau însoțit/ă de câte ori este posibil. Păstrează o distanță suficientă față de clădiri/colțuri întunecate/uși,etc. Păstrează-ți bateria telefonului mobil bine încărcată (Serviciile de Apel de Urgență pot fi accesate fără credit, chiar și fără cartela SIM în telefon). Poartă mereu o lanternă la îndemână și o alarmă personală. Încuie ușile mașinii apoi pornește motorul imediat ce ai intrat în mașină, înainte de mai face altceva, după care poți să pleci la drum. Dacă trebuie să deschizi/cobori geamul pentru a vorbi cu cineva, atunci deschide-l, coboară-l cel mult 4-5 cm. Păstrează distanța față de mașina din fața ta în timp ce conduci pentru a putea ieși din trafic. Condu spre o secție de Poliție sau o zonă publică circulată, dacă este nevoie. Folosește-ți mașina pentru a îndepărta un obstacol dacă este nevoie.

„Este bine ca întotdeauna să fii în formă și pregătit pentru a fi împăcat cu tine însuți și să poți folosi provocările din viața ta pe post de oportunități. Trăim într-o societate în care pericolul poate pândi la orice pas, de aceea e bine să fim pregătiți, să fim conștienți de ce se întâmplă în jurul nostru. Este foarte important să știi cum să reacționezi în astfel de situații, astfel încât să fii întotdeauna în siguranță, atât tu cât și cei din jurul tău. Mă bucur că sunt persoane în Bârlad care sunt interesate de siguranța și protecția personală și își doresc să afle mai multe despre acest domeniu. Mulțumim tuturor celor care au participat și sperăm că toate informațiile și deprinderile dobândite pe parcursul acestor trei zile le vor fi de folos tuturor în viața de zi cu zi. Mi-a făcut o deosebită plăcere să fac parte din acest proiect. Asociația Myosotis a fost și va rămâne o parte importantă a vieții mele, întrucât mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt ca adolescent și mai apoi ca adult. Mă bucur că prin intermediul fitness-ului am putut da ocazia și celorlalți să trăiască ei înșiși această experiență și să vadă efectele sportului și a mișcării asupra organismului nostru. Ca instructor de fitness și antrenor personal pot spune că este o activitate care îți oferă posibilitatea de a lucra cu foarte mulți oameni, cu personalități diferite. Trebuie să cunoști problemele cu care se confruntă, mai ales cele de sănătate. Să poți să faci ceva pentru a ajuta oamenii care vin la tine, indiferent că e vorba să piardă kilogramele în plus sau să își îmbunătățească stilul de viață. Mă bucur să văd că există rezultate, că oamenii ușor ușor încep să își schimbe concepția asupra a ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos și acest lucru te motivează să mergi mai departe dincolo de orice altă răsplată materială pe care o poți primi”, ne-a declarat Petrică Popa, instructor de fitness și Aerobic la Centrul de Revitalizare Corporala și Loisir (fosta Baie Comunala) din Bârlad. Acesta își desfășoară activitatea de mai bine de un an de zile, iar în prezent are două proiecte. Este vorba de un curs de fitness pentru copii și un curs de fitness pentru adulți. Îi îndeamnă pe toți bârlădenii să nu ezite să facă sport, să facă mișcare sub orice formă, fie că este vorba despre mers pe bicicletă, o simplă plimbare sau un sport de performanță.

Related Articles

Back to top button