Creștere a gradului de încasări la amenzi în 2016 la Primăria Vaslui, cu aproximativ 200.000 de lei
Măsura care condiționează plata taxelor și impozitelor locale de achitarea diverselor debite din amenzi cu care contribuabilii figurează în evidența instituției a dus la o creștere a gradului de încasare la amenzi la Primăria Vaslui. Potrivit primarului Vasile Pavăl, anul trecut creșterea a fost de aproximativ 200.000 de lei.
“În condițiile în care în anii trecuți încasam din amenzi suma de două de milioane de lei, din 2016, odată cu măsura privind încasarea cu prioritate a amenzilor, gradul de încasare a crescut cu aproximativ 10 la sută. Inițial, cetățenii au fost nemulțumiți că trebuie să-și achite mai întâi amenzile pentru a putea plăti taxele și impozitele locale, iar noi ne-am temut că va scădea nivelul încasărilor. În final, s-a dovedit că măsura a fost una potrivită, fiindcă la taxe și impozite s-a menținut un nivel constant al încasărilor, iar la amenzi a fost o creștere”, a declarat Vasile Pavăl.
Edilul a precizat că, deși nivelul încasărilor la amenzi a crescut, municipalitatea are în continuare de recuperat de la contribuabili aproximativ 10 milioane de lei. (G.P)