Invatamant

Bătaia e ruptă din Rai la Școala de Arte Bârlad. Copiii dintr-a VIII-a îi bat pe cei mai mici chiar sub nasul diriginților

Scene revoltătoare într-o școală din Bârlad! Din cauza lipsei totale de autoritate a cadrelor didactice elevii singurei clase de a VIII-a de la Școala Gimnaziala de Arte N.N. Tonitza fac, de ceva vreme, „legea”. Îi lovesc pe cei mai mici cu pumnii și picioarele, îi bat cu cureaua, îi îmbrâncesc de la unul la altul pe holurile școlii, le iau ghiozdanele și portofelele sub nasul cadrelor didactice. Deși situația a fost sesizată profesorilor școlii, nici până la această oră nu s-a rezolvat.
Părinții elevilor din clasele mai mici aproape ca nu vor să își mai lase copiii la școala de frică să nu fie bătuți de colegii lor mai mari de clasa a VIII-a. Victimele acestor elevi iresponsabili au făcut declarații tulburătoare destul de târziu pentru că au fost amenințați de cei mari cu bătaia dacă vor sufla vreo vorbă acasă. Intrigați de ceea ce li se întâmplă la școală copiilor lor părinții au făcut sesizări diriginților de la clasa a VI-a și a VIII-a, dar situația se menține inflamată în continuare.
„Nu mi se pare normal, atâta vreme cât copilul e la școală, să nu fie în siguranță. Vin și îl iau de la școală dar nu pot să stau cu el la ore și în pauze. Am rămas șocată când mi-a spus că a fost îmbrâncit de mai multe ori și bătut cu cureaua de elevi de clasa a VIII-a. Eu cred că profesorii sunt părinții lor de la școală și trebuie să aibă grijă de ei. Este adevărat că sunt copiii în clasa a VI-a care vorbesc urât, care îi întărâtă pe cei mai mari, dar trebuie să existe un mijloc prin care să se evite altercațiile fizice”, ne-a declarat mămica unui copil agresat de colegii lui mai mari din școală.
O altă mămică, a unei fetițe din clasa a VI-a, a rămas siderată când așteptându-și fata a văzut scene de reală violență în curtea școlii. Mai mulți copii de a VIII-a le luau ghiozdanele celor mici, le aruncau, umblau în ele, îi împingeau, cu o nonșalanță ieșită din comun: „Nu este posibil să se întâmple așa ceva pe holurile școlii sau în curtea școlii. Copiii aceștia de clasa a VI-a au tăcut multă vreme, luni în șir, amenințați de cei mai mari, dar nu au putut să mai rabde și în cele din urmă au spus acasă. Și cu fetița mea s-a întâmplat la fel. De trei săptămâni de când am aflat că a fost împinsă pe holurile școlii și luată în râs de cei de a VIII-a stau în fiecare zi cu teama că ar putea ajunge acasă bătută. Nu mi se pare în regulă această situație. Am sesizat aceste aspecte dirigintei clasei a VI-a, Vasilica Pintilie, dar domnia sa a considerat probabil că nu sunt importante și nu a luat nici o măsură. Știți că un copil olimpic din clasa a VI-a a fost dat cu capul de gard și bătut cu cureaua? Vi se pare normal să se întâmple așa ceva într-o școală publică?”.
Vineri, 17 martie, mamele elevilor de clasa a VI-a agresați au cerut să se facă de îndată o ședință cu părinții pentru a se rezolva într-un fel lucrurile. La ședință au participat mai puțin de jumătate din părinți, dar și elevi ai clasei, care și-au făcut curaj și au povestit prin ce trec de o bucată de vreme. Diriginta clasei a VI-a, Vasilica Pintilie, știa despre conflictele de multe ori violente între elevii clasei la care este dirigintă, dar nu a suflat o vorbă mai multă vreme, până când au apărut pe internet imagini cu scene în care elevi de-ai săi se iau la bătaie, încurajați de mai mulți colegi de-ai lor. După acest incident, ferit cu grijă de ochii presei, copiii implicați au fost sancționați cu scăderea notei la purtare, de la 10 la 8.
După conflictul apărut ulterior între elevii clasei a VI-a și cei de-a VIII-a, diriginta Pintilie nu a considerat importantă comunicarea stării de fapt directoarei școlii, Nuța Obreja. Aceasta a aflat astăzi de la diriginta clasei a VIII-a, Mihaela Camber, dar și de la reporterul Est News, despre scenele violente existente încă din noiembrie în școală. „Este pentru prima oară când aud despre așa ceva. Trebuie să luăm măsuri pentru că nu e bine ca din cauza câtorva elevi să aibă de suferit toți elevii, dar și imaginea școlii noastre, o școală cu tradiție. Vom convoca comisia de disciplină și vom începe o anchetă din care să aflăm exact cum stau lucrurile. După care vom formula un punct de vedere. Vom încerca pentru început să schimbăm programul celor doi supraveghetori, astfel încât elevii să fie supravegheați non stop, atât în curte, cât și pe holuri, pentru a preveni apariția acestor incidente nedorite”, ne-a declarat directoarea Obreja.
Ea consideră că este nevoie de mai multe ore de consiliere psihologică la clasă, știut fiind faptul că elevii sunt la o vârstă critică în gimnaziu, a adolescenței. Totodată, ei vin din familii cu probleme de tot felul, familii destrămate, unii cu părinți plecați în afara țării.
Probleme sunt greu de rezolvat pentru că sistemul dă mai multe drepturi elevului
Cadrele didactice par a fi depășite de situație și declară că nu au ce măsuri să ia decât sa le scadă nota la purtare celor violenți. Regulamentul școlar prevede parcurgerea anumitor pași până la scăderea notei la purtare, fapt care se face progresiv. Profesorii declară la unison că este destul de dificil să rezolvi asemenea probleme delicate întrucât sistemul este unul care acordă cele mai multe drepturi elevilor.
„Este greu de înțeles de ce asemenea conflicte nu se rezolvă bătând din palme. În afară de a discuta cu părinții, mulți dintre ei dezinteresați, care nu își urmăresc copiii periodic și nici nu vin la ședințele cu părinții, noi nu putem face decât să facem un avertisment verbal, unul scris și apoi să scădem nota la purtare. Nu avem baza legală prin care să îi exmatriculăm, motivând abateri de la disciplină. Acesta este sistemul”, ne-a spus Mihaela Camber, diriginta clasei a VIII-a.
Aceasta a declarat pentru pentru Est News că a aflat despre incident pe 17 martie, de la părinții celor de a VI-a, care au participat la o ședință cu părinții. Nu știa despre conflictul dintre cei de a VI-a și a VIII-a, dar recunoaște că în clasa la care este dirigintă sunt trei elevi cu probleme de comportament, elevi care i-au creat și ei probleme la ore. Nu provin din familii sărace ci dimpotrivă, unul este copil de polițist local, unul are o situație bună chiar dacă stă cu bunicul, părinții fiind plecați în străinătate, iar al treilea la fel provine dintr-o familie de oameni cumsecade.
Cum totuși s-a ajuns la această situație destul de gravă? În primul rând din cauza unei slabe comunicări a părinților cu copiii, a părinților cu profesorilor și a profesorilor cu persoanele din conducerea școlii. O fi având sistemul de învățământ deficiențe, dar o vină pentru scăparea de sub control a elevilor îi revine în primul rând cadrului didactic. Nu poți ajunge bătaia de joc a unor elevi, dacă te impui de la început, dacă nu tolerezi indisciplina și impertinența, dacă încerci să ai o prestanță care să inhibe pe cât posibil orice ieșire necontrolată a elevului, să ai o colaborare foarte bună cu părinții și să faci în timpul orelor de diriginție activități cu rol de prevenție.
Din păcate scene de violență a căror autori sunt elevi nu sunt singulare, ele sunt prezente aproape în toate școlile și liceele din oraș. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button