Administratie
Ambasadorul Republicii Belarus în România vine la Vaslui
Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, va avea o întrevedere cu prefectul județului Vaslui, Isabel Bogdan, astăzi de la ora 10.
Excelența Sa intenționează să identifice elemente pentru o posibilă cooperare, industria agricolă fiind un domeniu în care poate exista o cooperare. Prefectul Isabel Bogdan va prezenta ambasadorului Andrei Grinkevich oportunitățile pe care județul le poate oferi într-un viitor parteneriat. Ambasadorul va mai avea întrevederi cu președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, și cu primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl. (G.P)