Rugbyștii de la CSS U16 continuă să fie invincibili
Clubul Sportiv Școlar Bârlad se evidențiază la nivelul juniorilor rubyști U16, care ocupă primul loc în Divizia Națională, zona Moldova. Aceștia au obținut săptămâna trecută cel de-al treilea succes din acest an, scor 40 – 10, în deplasare la LPS Focșani. Victoria a venit după șase eseuri și cinci transformări ale bârlădenilor.
Rugbyștii pregătiți de profesorii Ionuț Isac și Florin Ibănescu au un parcurs perfect în acest sezon, cu nouă victorii din tot atâtea posibile. În prima partidă din retur, CSS Bârlad a avut câștig de cauză cu 5 – 0 după ce adversara, CSS Tecuci, nu s-a prezentat. În a doua partidă din 2017 a câștigat tot autoritar, scor 36 – 0.Au 44 puncte, opt dintre acestea din bonus ofensiv, aproape cât au următoarele două clasate împreună. Meciul de miercuri a schimbat configurația clasamentului, pentru că CSS Gura Humorului a învins pe CSS Tecuci, scor 61 – 5. Ocupanta locului doi are 24 de puncte (4 bonus), în timp ce LPS Focșani coborât pe trei și a rămas cu 21 de puncte (5 bonus). Ultima clasată, CSS Tecuci a fost învinsă în toate meciurile disputate până acum. CSS Bârlad are cel mai mare avans față de ocupanta locului doi (20 de puncte), din liderii celor trei zone ale DNJ U16. În zona Muntenia A e lider CT Dinicu Golescu, care are 35 de puncte, urmată de CSM București care are 23 puncte dar și un meci mai puțin disputat. Lupta pentru primul loc e una aprigă în zona Muntenia B, unde CS Metrorex e lider cu 28 de puncte, iar CS Cleopatra are cu trei mai puține. Ocupanta locului doi are însă un meci mai puțin disputat. (G.P)